Nicolae Ciucă, despre majorarea pensiilor: ”În acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%”
”Am discutat şi în PNL procentul cu care putem creşte pensiile, trebuie să fie acela prin care nu producem un deficit mai mare pe bugetul de pensii. Ca atare, în acest moment limita la care ne referim este de aproximativ 11%”, a spus premierul după şedinţa conducerii PNL.
El a precizat că propuneri au venit din mai multe direcţii, de la mai mulţi oameni.
”Noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea şi să venim cu acele propuneri care într-adevăr sunt sustenabile pe bugetul de stat”, a arătat el, potrivit News.ro.
Despre majorarea salariului minim la 3.000 de lei, premierul a spus că ”a fost făcută de către noi toţi, pentru că s-au ghidat după ceea ce putem face din punct de vedere al bugetului, asta putem să ne permitem”.
Ciucă a mai spus că ”PNL a venit inclusiv cu propunerea aceea de scutire de taxe a pensiilor care ating pragul de 3000 de lei”.
”Nu s-a întâmplat pentru că ea produce efecte în lanţ şi practic se aplică pe tot sistemul de pensii”, a spus premierul, întrebat de ce nu s-a concretizat această măsură.
”Nu am finalizat acest proces pentru că în continuare la Ministerul Muncii există grupul de lucru care trebuie să vină cu propunere concretă pe cifre, discutăm pe cifre concrete, ca să nu vorbim de tot felul de ipoteze care nu fac altceva decât induc aşteptări şi amăgire ulterior, că nu se pot realiza”, a mai spus Ciucă.