Nicolae Ciucă: Anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare, nu vom avea taxe noi
Şeful Executivului a anunţat că ieri după amiază s-a stabilit, în cadrul coaliţiei, ca la nivelul Ministerului Finanţelor să se facă o analiză care ulterior va fi discutată cu reprezentanţii instituţiilor de specialitate, cu mediul de afaceri şi cu întregul mediu asociativ, prin care vor căuta ca prin măsurile luate să asigure o optimizare a mediului fiscal. Termenul pentru această analiză este de două săptămâni.
”În discuţiile pe care le-am avut în cadrul coaliţiei, ieri după-amiază am stabilit ca la nivelul Ministerului Finanţelor să avem o analiză care ulterior va fi discutată cu reprezentanţii instituţiilor de specialitate, cu mediul de afaceri şi cu întregul mediu asociativ”, a spus premierul, potrivit News.ro.
El a precizat că vor căuta ca prin măsurile luate să asigure o optimizare a mediului fiscal.
”Nu cred că în momentul de faţă trebuie să vorbim de taxe noi, de alte măsuri, în condiţiile în care vedem cu toţii care este contextul în care ne desfăşurăm activitatea”, a mai spus premierul, precizând că un anunţ se va face după ce la Ministerul Finanţelor se vor finaliza aceste analize.
”Vreau să fac o clarificare, anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare, nu vom avea taxe noi, pentru tot ceea ce avem de făcut în continuare, este să găsim acele soluţii pentru optimizarea fiscală”, a spus premierul, arătând că după ce a participat la un eveniment, alături de mediul de afaceri, nu putem discuta despre ”taxe care vin peste noapte şi să impacteze negativ asupra planurilor de business”.
Nicolae Ciucă a spus că va discuta despre aceste lucruri când se va finaliza analiza la nivelul specialiştilor şi a precizat că termenul de analiză a fost stabilit la două săptămâni, şi apoi urmează dezbaterile.
Ciolacu: Nu se va lua nicio măsură în Guvern, fără să existe un dialog cu mediul de afaceriPreședintele PSD, Marcel Ciolacu, declarase cu puțin timp înaintea afirmațiilor premierului că vrea să dea asigurări că nu se va lua nicio măsură în Guvern, fără să existe un dialog cu mediul de afaceri şi că nimeni nu are de gând să strice climatul şi echilibrul din acest mediu.
„Ştiu şi eu şi dumneavoastră discuţiile din spaţiul public privind anumite modificări la Codul Fiscal sau anumite abordări. Ei vreau să vă asigur că nu se va lua nicio măsură în Guvern, fără să existe un dialog cu mediul de afaceri. Nimeni nu are de gând să strice climatul şi echilibrul din interiorul mediului de afaceri”, a spus el.
Avem un PIB al României care se bazează în acest moment pe 27% venituri şi 47% cheltuieli, este cel mai mare decalaj din Uniunea Europeană, asta nu înseamnă că cineva va veni, într-o perioadă cu crize multiple, cu noi impozite, a mai spus Ciolacu.