Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Nelu Tătaru: Să nu ne gândim la relaxări dar nici la noi restricții

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru este prezent marți la ședința Comisiei juridice a Senatului, unde participă la dezbaterile pe marginea Legii privind carantinarea și izolarea.

La ședință mai participă ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

„Este prima oara când am fost invitat. Vin de câte ori este nevoie, am răspuns prompt. Sănătatea publică este mai importantă decât orice, dincolo de orice orgolii politice. Sper ca la finalul acestor discuții să avem și o lege”, a declarat ministrul Nelu Tătaru înainte de începutul ședinței.

 

El a precizat că în acest moment autorităților le lipsesc pârghiile legislative necesare pentru a gestiona pandemia, cum ar fi internarea, izolarea și detașarea personalului.

„Nu este un moment politic, este un moment medical, un moment în care trebuie să gestionăm viața pacienților și a personalului medical. După cum știți avem infectări și în rândul personalului medical. În ultima perioadă sunt focare multiple în spitale, tocmai pe o relaxare în tot ce înseamnă populație, prezența unor pacienți care nu au fost evoluați anterior și atunci avem și o descoperire în acest sens”, a adăugat Nelu Tătaru.

Citește și
nelu tataru
Tătaru: ”Prelungirea stării de alertă, după 15 iulie, aproape iminentă”

Ministrul a mai declarat că vor fi luate masuri suplimentare în zonele cu focare în masura în care Guvernul va avea pârghiile legislative necesare. 

„Se impune prelungirea stării de alertă. Avem și o evaluare făcută cu care vom merge ca și propunere în CNSU, la premierul Ludovic Orban și la președinte”, a mai spus ministrul.

De asemenea, Nelu Tătaru a mai declarat că pacienții internați - fie că acest lucru s-a întâmplat printr-un act administrativ sau nu - pot contesta decizia de internare la judecătorie.

În același timp, ministrul a atras atenția că nu va urma o nouă etapă de relaxare, însă nu vor mai fi impuse nici restricți. 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult