Moţiunea lui Ludovic Orban pentru şefia PNL: ”PNL respinge curentele neo-marxiste”
Liderul PNL a spus în discursul său că PNL este un partid care ”respinge toate curentele neo-marxist progresiste, care în ultima vreme își fac loc pe nevăzutelea în mințile unor dintre români”.
”Partidul Național Liberal este un partid care deși susține constant modernizarea, dezvoltarea, respinge toate curentele neo-marxist progresiste, care în ultima vreme își fac loc pe nevăzutelea în mințile unor dintre români. Suntem un partid puternic ancorat în tradiția poporului român, suntem un partid care cum exact de-a lungul istoriei a fost un partener al bisericii, un susținător al valorilor creștine, al moralei creștine, la fel ne vom manifesta și de acum înainte.” - a spus Ludovic Orban.
"Partidul Naţional Liberal trebuie să-şi asume rolul unei clarificări doctrinare în politică în următorii ani prin reafirmarea şi promovarea valorilor fondatoare ale Partidului Naţional Liberal şi ale naţiunii române moderne: drepturile şi libertăţile individuale, familia, credinţa creştină şi naţiunea. (...) Partidul Naţional Liberal este şi trebuie să rămână un partid naţional, prin apărarea valorilor care definesc poporul român, cu specificul nostru tradiţional, religios creştin, multicultural, multietnic şi, în acelaşi timp, un partid liberal, prin promovarea principiilor democratice liberale de dezvoltare economică care apără drepturile şi libertăţile individuale, democraţia, separaţia puterilor în stat, egalitatea în faţa legii şi egalitatea de şanse", arată Orban în moţiune, potrivit Agerpres.
El afirmă că democraţia liberală este singurul sistem politic viabil care poate garanta protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, statul de drept, alegeri libere, instituţii independente, presă independentă, transparenţa actului de guvernare, societate civilă puternică şi lupta anticorupţie, iar libertatea politică, libertatea economică, egalitatea de şanse şi libertatea fiecărui cetăţean de a acţiona pentru împlinirea idealurilor sale sunt temelia progresului într-o societate modernă.
"Credem într-un sistem constituţional democratic, bazat pe principiul separării puterilor în stat şi pe votul liber al cetăţenilor. Dezechilibrul puterilor, slăbirea uneia sau alteia dintre instituţiile fundamentale ale statului, încălcarea principiilor transparenţei în decizia şi acţiunea instituţiilor publice nu pot conduce decât spre forme inacceptabile de corupţie, de abuz şi limitare a libertăţilor individuale şi colective", se menţionează în moţiunea lui Ludovic Orban.
Potrivit documentului, PNL trebuie să reafirme şi să promoveze doctrina economică fondatoare a partidului, "Prin noi înşine!", promovarea şi susţinerea capitalului românesc fiind esenţiale "în condiţiile economiei globale în care tot mai multe state intervin pentru protejarea capitalului autohton sau pentru susţinerea unor avantaje competitive ale economiilor naţionale".
Apartenenţa la Uniunea Europeană este văzută ca un pilon dezvoltării României, iar statutul de membru NATO ca o garanţie de securitate.
"Partidul Naţional Liberal va continua să apere apartenenţa României la Uniunea Europeană şi NATO şi va lupta împotriva oricărui tip de discurs care pune la îndoială locul României în UE şi NATO. PNL va apăra unitatea Uniunii Europene, deoarece o Uniune Europeană puternică este în interesul României şi fiind parte a celei mai mari familii politice europene - Partidul Popular European, PNL va trebui să influenţeze toate deciziile importante la nivel european în avantajul şi beneficiul României", afirmă Orban.
Pe de altă parte, unitatea partidului este considerată fundamentală în atingerea obiectivelor stabilite.
Deciziile trebuie luate de organismele statutare ale partidului, după o largă şi prealabilă consultare a membrilor, dezbaterea fiind "singura cale normală care poate să conducă la decizii conforme cu voinţa reală a membrilor".
"Partidul Naţional Liberal are nevoie, la toate nivelurile, de lideri, nu de şefi tentaţi să folosească abuziv puterea de decizie. Liderul este omul care inspiră, care indică direcţia, care se consultă în luarea deciziilor şi care îi convinge pe oameni să îl urmeze pentru că dă încredere şi energie grupului. (...) Toţi suntem membri ai Partidului Naţional Liberal, egali în drepturi şi obligaţii. Toţi împărtăşim valori, principii şi idealuri comune", se mai arată în document.