Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Moşteanu: „USR aşteaptă ca PNL să spună că doreşte refacerea coaliţiei. PNL trebuie să se decidă”

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat, marţi, că aşteaptă ca liberalii să spună că vor refacerea coaliţiei cu USR şi că nu vor face o înţelegere cu PSD.

”Trebuie să începem cât mai repede demersurile pentru refacerea coaliţiei”, a mai afirmat Moşteanu, arătând că mingea este la PNL şi la preşedintele Klaus Iohannis. El a precizat că, după ce se va decide PNL, abia atujnci vor începe negocierile, pentru că până acum nu a fost nicio discuţie.

”Am luat act de declaraţiile premierului desemnat. USR susţine refacerea coaliţiei, o spunem de două luni”, a afirmat purtătorul de cuvânt al USR, scrie news.ro.

Moşteanu a afirmat că cei de la PNL ”au doar două variante, mari şi late, pe care aritmetica parlamentară le permite”, în acest moment, fie coaliţia cu USR, fie o guvernare cu PSD.

”PNL trebuie să se decidă, şi trebuie să se decidă repede, pentru stă toată ţara, de două luni de zile, după PNL, după meciurile lor interne şi asta nu ajută pe nimeni”, a spus Moşteanu la Parlament.

El a precizat că nu a existat nicio discuţie privind revenirea USR la guvernare.

”Am spus în repetate rânduri şi eu şi colegii mei. Sunt lucruri foarte clare de care trebuie să discutăm. E nevoie de o listă de priorităţi, cum alocăm banii, dar şi de modul cum se iau deciziile în coaliţie", a declarat Moşteanu.

El a precizat că se aşteaptă ca parlamentarii care au plecat din PNL împreună cu Ludovic Orban să voteze un guvern de coaliţie cu USR, el admiţând că fără voturile acestora, coaliţia ar avea susţinere la limită în Parlament.

”Suntem oameni politici responsabili, ne aşezăm la masă cu oricine vrea să să susţină un guvern care să facă nişte lucruri în ţara asta, de care fiecare român are nevoie”, a afirmat Moşteanu.

Reprezentantul USR a precizat că aşteaptă ca liberalii să spună că doresc refacerea coaliţiei PNL-USR-UDMR.

”Trebuie să începem cât mai repede demersurile pentru refacerea coaliţiei”, a mai afirmat Moşteanu, arătând că mingea este la PNL şi preşedintele Klaus Iohannis.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult