Miting PSD. Noi reguli pentru participanţi: cu imnul României, varianta prescurtată, dar şi cu lanterne
Your browser doesn't support HTML5 video.
De asemenea, manifestanţii vor trebui să aibă la ei imnul printat şi lanterne mici sau telefoane mobile cu blitz, relatează news.ro.
Conform unei adrese trimise către PSD Iaşi, care cuprinde, printre altele, traseul autocarelor şi indicaţii privind debarcarea participanţilor, organizatorii mitingului de sâmbătă cer ca manifestanţii să fie îmbrăcaţi în bluze albe sau în costume populare, să aibă steguleţe tricolore, să poarte în piept un autocolant cu logo-ul partidului şi să aibă la ei lanterne mici sau telefoane mobile cu blitz. De asemenea, fiecare dintre ei trebuie să aibă printat imnul.
„Fiecare autocar va avea 6 steaguri cu tricolorul României şi un steag cu Uniunea Europeană (grup 50 persoane - 6 steaguri RO şi 1 steag UE ), precum şi pancarte cu diferite mesaje (modelele de pancarte au fost transmise pe email fiecărei organizaţii judeţene)”, mai scrie în adresă.
Mitingul organizat de PSD va avea loc în 9 iunie de la ora 20:00, în Piaţa Victoriei, şi va avea ca temă apărarea democraţiei şi a statului de drept, a afirmat luni, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, liderul partidului, Liviu Dragnea.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!