Ministrul Teodorovici afirmă că Dăncilă se întâlnește astăzi cu Isărescu
"Cred că după întâlnirea dintre doamna prim ministru Dăncilă şi domnul guvernator lumea trebuie să vadă ca este o relaţie de colaborare între cele două structuri foarte importante, instituţii, Guvernul-Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională.
Pe agenda de discuţii de mâine se vor afla desigur şi subiecte precum ROBOR, inflaţie, precum şi alte subiecte prin care împreună, să spunem, o să dăm imaginea noastră macroeconomică. Cei doi, sunt convins că vor discuta şi vor avea împreună, nu neapărat soluţii, dar o abordare coerentă şi cu mixt de politici. Soluţii sunt de o parte şi de alta. Discuţia aceasta a fost stabilită înaintea momentului în care domnul preşedinte a dorit acea aşa spusă mediere care nu se justifică, pentru că cele două părţi colaborează. Categoric.
Doamna premier a avut săptămâna trecută o discuţie absolut scurtă, în contextul altei întâlniri, ocazie cu care a stabilit această întâlnire de mâine. Este normal să fie aşa. Este o abordare coerentă şi cred că un amestec din afara celor două entităţi în parte nu face decât să creeze confuzii în piaţă. Este şi legea care ne obligă să colaborăm, sunt mai multe prevederi legale care sunt foarte clare", a explicat Teodorovici, miercuri seara la România TV, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, actualul Guvern nu are abordări impuse de culoarea politică.
"Eu nu am văzut din partea Guvernului să aibă abordări impuse să spunem de culoarea diferită pe care a avut-o preşedintele până la momentul alegerii sale. Noi la Guvern nu facem diferenţa culorii politice între cei care discută. Pentru că este mai important interesul nostru ca naţie. Indiferent de partea cui este o persoană, o instituţie, structură, primărie, nu asta contează. De asta am spus ca este foarte important ca în momentul în care România are o poziţie în afara ţării să fie o poziţie coerentă şi de către toţi factorii politici, indiferent de culoarea acestora, să fie susţinută. Este foarte important. Dacă ne uităm la alte state europene asta fac. În interior poate se mai ceartă. Dar în afara graniţelor ţării, în Parlamentul European, la nivelul Comisiei Europene, când vine discuţia despre un nou buget pentru un nou cadru financiar...Şi aici o să vedeţi poate, eu sper să nu fie aşa, declaraţii care de care mai altfel decât poziţia normală a României în acest moment.
Din păcate se confundă sau se amestecă lupta aceasta politică, agenda politică zilnică, subiecte de acest fel, fonduri europene, ROBOR, inflaţie, relaţii dintre instituţii. Atât timp cât cei doi conducători, premier şi guvernator, se întâlnesc, colaborează, dacă vor fi declaraţii care arată foarte clar un consens şi o abordare comună, nu arată foarte clar că toate declaraţiile dinaintea acestui moment s-au făcut nejustificat? Declaraţii precum "Guvernul încalecă Banca Naţională". Eu am spus foarte clar şi doamna premier la fel, aşa ceva nu există, cum poţi să faci o astfel de afirmaţie. Această afirmaţie în afara ţării, unde oamenii ăia au totuşi o altă logică, reprezintă ceva de speriat. Cum un Guvern se urcă peste banca centrala a unei ţări? Aşa ceva nu este normal", a afirmat ministrul Finanţelor.
El a adăugat că declaraţiile referitoare la relaţia dintre Guvern şi BNR "ne fac rău nouă, ca ţară".
"Cel mai important este modul în care macroeconomic o ţară merge mai departe. Cei care ne analizează, ne etichetează din punct de vedere economic, la asta se uită în principal. Este adevărat, factorul politic este şi el pus acolo undeva, ca un posibil risc. (...) În primul rând este vorba de acea poziţie diferită atunci când vine vorba despre interesul naţional, din acest motiv astfel de declaraţii vizavi de relaţia dintre Guvern şi banca naţională, pe orice alt lucru, nu fac decât să ne facă rău nouă că ţară, pentru că din afară se vede că există puncte divergente când vine vorba de un subiect de interes naţional. Cum a fost Codul fiscal în 2015. Dacă noi cu toţii, parlamentarii care am votat în mare parte pentru Codul fiscal, atunci, din păcate a fost retrimis în Parlament şi a fost o verigă slabă, dacă noi cu toţii la nivel politic aveam un punct de vedere clar pe Codul fiscal din 2015, Comisia Europeană şi nimeni altcineva nu şi-ar fi permis să ceară şi revizuire", a mai spus Eugen Teodorovici.
Referitor la declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis care a spus că a urmărit "cu amuzament aşa numitele stenograme care arată mai degrabă ce şi-ar fi dorit PSD-iştii să se fi discutat decât ce s-a discutat" în legătură cu chemarea la Cotroceni a premierului şi a guvernatorului BNR, ministrul Finanţelor a menţionat că astfel de afirmaţii au repercusiuni în zona economică şi afectează costul de finanţare al ţării.
"Aceste declaraţii... Atunci când este clar şi legea spune clar că nu ai o culoare politică fiind reprezentantul tuturor românilor, o simplă declaraţie de genul "nu comentez" ar fi fost mult mai utilă. Faptul că spui PSD-iştilor, de parcă noi am fi ultimii de la colţul străzii, arăţi foarte clar că faţă de această echipă ai o aversiune, din start pleci cu o idee preconcepută, ceea ce este greşit. Doi la mână, dacă se doreşte a fi mediere din partea preşedintelui, de ce cheamă o singură parte? Dacă cealaltă parte datorită, sau din cauza, agendei persoanei respective (nu poate veni) se poate amâna, până când cei doi rugaţi să vină să aibă o discuţie, să poată să o facă.
Toate aceste afirmaţii şi acţiuni au repercursiuni în zona economică. Toate aceste ieşiri, declaraţii, afectează această zonă economică a României, inclusiv costul de finanţare. Totul se percepe ca o instabilitate din punct de vedere politic. Asta vrem să transmitem în afara României? Avem un Guvern, este ales democratic, cui nu îi convine să aştepte următorul tur de vot, atunci fiecare să îşi exprime punctul de vedere la vot, cum cere Constituţia şi punct. Afirmaţii de acest tip la cel mai ridicat nivel nu fac bine ţării", a precizat şeful MFP.
Sursa: Agerpres
Etichete: BNR , viorica dancila , eugen teodorovici
Dată publicare: 03-05-2018 11:16