Ministrul Şova: În noiembrie se va circula pe A3, legătura cu Şoşeaua Petricani
Porţiunea dintre Şoseaua Petricani şi Centura Capitalei are aproape 6 kilometri, iar ultimii 3 km, spre zona Pipera, vor avea iluminat public şi parcări - a mai promis Șova.
”Termenul de finalizare este depăşit, trebuia să fie gata la 30 august. Am cerut CNAIR în mod expres şi scris să apere interesele statului român şi să evalueze cu foarte mare responsabilitate – pe care o voi monitoriza si eu – dacă există argumente să nu se mai acorde o extensie de timp. Astăzi când vorbim, practic, penalităţile curg în defavoarea antreprenorului.
Pe de altă parte, monitorizez proiectul şi modul de execuţie, de două ori pe săptămână merge un secretar de stat responsabil cu implementarea care are discuţii cu constructorii. Tot de două ori pe săptămână merge şi un consilier personal, de la cabinetul meu, un om cu bogată experienţă în implementare de proiecte care monitorizează totodată acolo”, a declarat pentru News.ro ministrul Transporturilor, Lucian Şova.
Desi există o mobilizare slabă, se înregistrează progrese, spune el.
”Pot să estimez că, în standardul de astăzi de lucru, practic această conexiune va fi deschisă la sfârşitul lui octombrie. Orice muncitor în plus pe care constructorul l-ar aduce acolo – dar nu prea o face – ar putea scurta cu zile, săptămâni terminarea proiectului. Practic, mai au doar de turnat asfaltul, toate viaductele sunt făcute, sunt turnate betoanele, tot ce înseamnă structură de rezistenţă este făcut. Se lucrează acum la realizarea conexiunilor cu Şoşeaua Petricani, este închisă o bandă”, a afirmat Şova.
Acesta subliniază că au fost luate autorizările de la Poliţie şi Primăria Capitalei pentru a folosi acea bandă, pentru ”a lipi” asfaltul de la Autostrada A3 de cel de la Şoseaua Petricani.
”Dacă lucrează aşa cum au lucrat în ultima săptămână, pot termina în noiembrie. Dacă ar lucra mai bine, ar putea termina mai devreme. Am mare grijă ca nu cumva Compania de Drumuri să nu acorde vreo extensie de timp nejustificată”, a menţionat ministrul.
Lucrările la acest tronson, între Şoseaua Petricani şi Centura Capitalei trebuiau să fie gata încă din 2015, dar contractul a fost reziliat de CNAIR. Noul contract a fost semnat în februarie 2016 cu asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading ’98.
CNAIR plăteşte circa 130 de milioane lei fără TVA pentru acest proiect.
Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pe o porţiune de 3,3 km, A3 va dispune de iluminat public şi parcări. Porţiunea către zona Pipera va avea trei noduri rutiere: unul la intersecţia cu Str. Petricani, unul la intersecţia cu str. Gherghiţei şi unul str. Popasului.
Porţiunea dintre Şoseaua Petricani şi strada Gherghiţei A3 este proiectată ca bulevard cu trei benzi pe sens.
Viteza maximă admisă între străzile Petricani şi Gherghiţei, pe cele trei benzi, va fi de 80 km/h, iar între Strada Gherghiţei şi Strada Popasului va fi de 100 km/h.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: News.ro
Etichete: autostrada , ministerul transporturilor , centura capitalei , bucuresti-ploiesti , lucian sova
Dată publicare: 19-09-2018 11:38