Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ministrul Fondurilor Europene spune că România a depus proiecte pentru 41 de miliarde de euro

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi, la Bistriţa, că "lucrurile arată foarte bine" în privinţa exerciţiului bugetar european 2021-2027, unde la nivel naţional sunt depuse proiecte de 41 de miliarde euro.

"Lucrurile arată foarte bine, din punctul meu de vedere. Unde avem provocare, într-adevăr, este la a închide contractele pe proiectele depuse. Pe noul exerciţiu financiar 2021-2027, sunt proiecte depuse de 41 miliarde de euro, la nivel naţional. Contracte încheiate, astăzi, când discutăm: 7 miliarde de euro. La finalul lunii iunie vom avea 10 miliarde de euro. Până la final de an vom contracta cel puţin 20 miliarde de euro, iar în acest an România va încasa cel puţin 5 miliarde de euro din noul exerciţiu financiar, în plus faţă de ce a încasat deja", a spus Câciu. Întrebat dacă este mulţumit de modul în care sunt atrase şi utilizate fondurile europene, ministrul a afirmat că absorbţia a ajuns, în prezent, la 97%, dar că ar trebui ca pe plan local proiectele să nu mai fie lăsate "pe ultima sută de metri". "Feedback-ul este foarte bun din partea Comisiei Europene (...), au văzut o schimbare de atitudine din partea Guvernului, o schimbare de abordare a modului în care se lucrează cu fondurile europene, şi atunci şi încrederea la nivel de masă europeană a crescut. Din perspectiva rezultatelor, pot să spun că sunt mulţumit (...) pentru că, la momentul în care am preluat mandatul, absorbţia era undeva la 76% şi am acum absorbţie de 97%. Din negocierile pe care le-am avut cu Comisia Europeană, am reuşit să salvăm foarte multe proiecte. Din perspectiva naţională, România nu a pierdut bani. În schimb, din perspectivă locală, sunt nemulţumit şi ar trebui să fie o lecţie pentru ceea ce înseamnă viitorul. (...) Nu trebuie lăsat totul pe ultima sută de metri", a precizat Câciu. Adrian Câciu a dat ca exemple pozitive Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, condus de liderul filialei judeţene a PSD, Radu Moldovan, despre care a spus că este "campion în absorbţie de fonduri europene", şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, condus de managerul Gabriel Lazany, candidatul PSD pentru Primăria municipiului Bistriţa, care a absorbit 170 milioane de euro din fonduri europene.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult