Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mihai Enache, cadidatul AUR la Capitală: Gabriela Firea locuieşte fictiv în Bucureşti. Am depus plângere la poliţie

Candidatul AUR la Primăria Capitalei Mihai Enache a acuzat că Gabriela Firea şi-a declarat domiciliul la o adresă din Bucureşti, la care nu locuieşte, în realitate, doar ca să poată candida la funcţia de primar general.

În acest sens, Mihai Enache a depus o sesizare la secţia 4 de Poliţie în care cere începerea urmăririi penale a Gabrielei Firea pentru infracţiunea de fals în declaraţii în cazul în care se confirmă acest fapt.

„Am solicitat Poliţiei să ia măsurile legale cu privire la constatarea domiciliului real al doamnei Gabriela Firea, candidat PSD la Primăria Generală. Gabriela Firea şi-a declarat domiciliul într-un apartament din Sectorul 1, de pe Calea Griviţei, un apartament unde nu este declarată nicio persoană pentru cheltuielile de întreţinere. Poliţia are obligaţia conform legii de a constata domiciliul real al persoanei şi orice persoană care nu locuieşte la adresa din buletin are obligaţia ca în 15 zile să declare domiciliul real. Acest fapt aparent minor are consecinţe grave”, , a declarat Mihai Enache, în faţa secţiei de Poliţie., conform comunicatului de presă al AUR.

Enache a mai spus că, utilizând această falsificare a domiciliului, „doamna Firea a furat dreptul de a fi candidat pentru Primăria Municipiului Bucureşti. Legislaţia electorală permite candidatura doar persoanelor care au domiciliul în Bucureşti”.

„Trebuie să oprim această bătaie de joc, această minciună continuă. Doamna Firea s-a prefăcut patru ani că e primar general, acum se preface că este locuitor al acestui oraş, de care, de fapt, nu îi pasă”, a conchis candidatul AUR la Primăria Capitalei.

Mihai Enache a mers şi la adresa declarată de Gabriela Firea în actele oficiale şi a stat de vorbă cu vecinii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult