Mesajul Ministrului Apărării după ce Rusia a cerut României să recunoască faptul că trimite arme Ucrainei
Galerie foto
“V-am vorbit despre războiul 5D pe care Rusia în acest moment îl duce față de toate țările din Europa centrală și de Est, un război hibrid pornit cu mult timp în urmă în care din când în când, cam o dată la 30 de zile, mai apare un purtător de cuvânt care acuză România de diverse lucruri, că furnizează armament sau că furnizează instruire sau că furnizează soldați, mercenari. Toate acestea sunt elemente ale războiului împotriva Ucrainei și României, împotriva coaliţiei internaţionale care sprijină în acest moment războiul drept pe care Ucraina îl are pentru apărarea teritoriului. Tratăm ca atare asemenea încercări de a manipula opinia publică, fac parte din războiul de manipulare şi propagandă a Rusiei” a declarat Vasile Dîncu, întrebat despre cum comentează acest fapt.
El a precizat că vineri a avut o discuție cu omologul său din Ucraina.
“Ne vom întâlni probabil pe 8 septembrie cu Comitetul de Sprijin pentru Ucraina şi discutăm despre poziţiile comune, nevoile pe care le au în acest moment Ucraina şi cei care apară în acest moment Ucraina şi evident că noi, românii, suntem avocaţii specializaţi şi credibili şi ai Ucrainei şi susţinem cauza ucraineană cu toată forţa noastră, ne consultăm continuu” a adăugat ministrul, aflat la forumul Black Sea and Balkans Security.
Amintim că joi seara Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, a transmis că Bucureştiul ar trebui să recunoască public că trimite arme Kievului şi să nu se mai ascundă după generalităţi de tipul ''asistenţă umanitară''.
"Bucureştiul evită publicitatea în astfel de chestiuni, preferând să vorbească opiniei publice româneşti şi internaţionale exclusiv despre un sprijin 'umanitar' pentru Ucraina" a declarat Maria Zaharova într-o conferinţă de presă miercuri la Moscova, adăugând că o agenţie de presă română, pe care nu a numit-o, a dezvăluit de fapt despre ce fel de sprijin este vorba.