Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mesajul lui Iohannis pentru Guvernul Cîțu, la depunerea jurământului: "Vom face ce-am promis"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Membrii Guvernului condus de Florin Cîţu au depus, miercuri seară, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură, ocazie cu care preşedintele Klaus Iohannis a vorbit pe scurt despre obiectivele noii echipe de la Palatul Victoria.

"Oamenilor, cetăţenilor români li s-a promis restructurarea statului, reforme importante în domenii cum ar fi Sănătatea, Educaţia, reforme importante în marile sisteme publice, reducerea birocraţiei, dar şi obiective pe termen mai scurt, combaterea eficientă a pandemiei, campania de vaccinare, relansarea economiei româneşti, creşterea economică folosind înţelept fondurile europene, respectul pentru contribuabil şi toate aceste lucruri vor fi livrate, trebuie să fie livrate", a afirmat şeful statului.

Totodată, a subliniat angajamentul autorităţilor de a-şi respecta promisiunile.

"Noul Parlament, noul Guvern, împreună cu mine, împreună cu toate autorităţile statului, vom face ce-am promis. Vom face reformele, vom repune economia pe picioare, vom face schimbări semnificative, toate în beneficiul cetăţeanului", a mai spus el.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis: „Perspectiva rapidă a unui vaccin ne dă astăzi speranţe”

Iohannis şi-a încheiat intervenţia de la finalul depunerii jurământului de către noul Guvern cu îndemnul "La treabă!".

"Au trecut aproape doi ani în care am avut campanii electorale, alegeri. Acum, acest ciclu s-a închis. S-a închis ciclul în care noi cei de aici ne-am angajat şi am promis. Acum, la sfârşitul acestui ciclu vă spun sincer - La treabă!", le-a transmis şeful statului membrilor noului Guvern.

Cum va arăta noul Guvern

 

Guvernul Cîţu a fost învestit de Parlament cu 260 de voturi "pentru" şi 186 ''împotrivă''.

Componenţa Guvernului este următoarea:

* Florin-Vasile Cîţu - prim-ministru;

* Ilie-Dan Barna - viceprim-ministru;

* Kelemen Hunor - viceprim-ministru;

* Alexandru Nazare - ministrul Finanţelor;

* Lucian Nicolae Bode - ministrul Afacerilor Interne;

* Bogdan Lucian Aurescu - ministrul Afacerilor Externe;

* Stelian-Cristian Ion - ministrul Justiţiei;

* Nicolae-Ionel Ciucă - ministrul Apărării Naţionale;

* Claudiu-Iulius-Gavril Năsui - ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului;

* Virgil-Daniel Popescu - ministrul Energiei;

* Cătălin Drulă - ministrul Transporturilor şi Infrastructurii;

* Nechita-Adrian Oros - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

* Tanczos Barna - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor;

* Cseke Attila-Zoltan - ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei;

* Cristian Ghinea - ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene;

* Raluca Turcan - ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale;

* Vlad Vasile Voiculescu - ministrul Sănătăţii;

* Sorin-Mihai Cîmpeanu - ministrul Educaţiei;

* Ciprian-Sergiu Teleman - ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării;

* Bogdan Gheorghiu - ministrul Culturii;

* Novak Carol-Eduard - ministrul Tineretului şi Sportului

La ceremonia de la Palatul Cotroceni au fost prezenţi preşedintele Senatului, Anca Dragu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, şi preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult