Marcel Ciolacu invită USR PLUS și AUR la negocieri: Lăsați poveștile. Cu toții ne dorim să scăpăm de Guvernul Cîțu
"Un lucru e clar! Acest guvern, care a adus haos și sărăcie, trebuie să plece acum! Iar pentru asta există o singură variantă: toți cei interesați să semneze alături de noi moțiunea de cenzură de mai jos! Fără șantaj, fără jocuri pe sub masă, fără interese obscure", a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Liderul PSD a transmis câte un mesaj pentru cei din USR PLUS, dar si pentru membrii AUR.
"Așadar, stimați colegi de la USR: lăsați poveștile! Vreți să rămâneți în Guvern? Sau vreți - cu adevărat!- ca acest guvern să pice?
Așadar, stimați colegi de la AUR: lăsați poveștile! Vreți să vă faceți capital electoral pe spinarea românilor, pe dramele lor? Sau vreți ca Guvernul Cîțu să plece?", a notat Ciolacu.
Liderul PSD i-a invitat la negocieri pe parlamentarii USR PLUS sau AUR în cazul în care aceștia nu sunt mulțumiți de textul moțiunii de cenzură.
"Aveți probleme cu textul? E ceva neadevărat? Haideți să stăm la aceeași masă și să-l discutăm! Pentru că, nu-i așa, cu toții ne dorim să scăpăm de Guvernul Cîțu!", a încheiat el mesajul de pe Facebook.
Amintim că decizia de remaniere a lui Stelian Ion din funcția de ministru al Justiției a stârnit un adevărat scandal în coaliție.