Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Marcel Ciolacu: De Ziua Naţională ar trebui să ne bucurăm de tot ce este românesc. Pandemia ne-a furat aceste bucurii

Ziua Naţională ar trebui să fie un prilej pentru a ne bucura de tradiţie, familie şi prieteni, însă pandemia le-a răpit românilor aceste bucurii, afirmă preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, într-un mesaj transmis marţi, pe Facebook.

"De Ziua Naţională, ar trebui să ne onorăm istoria, eroii şi progresul nostru ca naţiune. De Ziua Naţională, ar trebui să ne bucurăm de tot ce este românesc! De bucatele noastre. De tradiţiile noastre. De familie şi prieteni. Anul acesta, din păcate, această pandemie, extrem de prost gestionată, ne-a furat toate aceste bucurii", a spus Ciolacu.

El consideră că de 1 Decembrie este timpul să ne amintim de curajul înaintaşilor de a construi România şi face un apel la unitate pentru depăşirea momentului actual.

"Curajul lor înseamnă ca azi să continuăm să luptăm pentru ceea ce este corect! Să luptăm pentru ca naţiunea noastră să treacă mai repede peste aceste momente dificile! Ca români, suntem chemaţi să ne apărăm, cu toţii, ţara din nou! Împreună, să ne apărăm ţara de un duşman invizibil, cu care s-au luptat prea puţin şi prea haotic până acum. Cu toţii, putem îndrepta naţiunea noastră în direcţia cea bună! Ştim cum. Avem soluţiile! Şi avem şi dorinţa de a ne uni din nou în jurul unui singur scop. Împreună, putem să ne salvăm ca o naţiune puternică!", se mai arată în mesaj.

Citește și
Cîțu
Florin Cîțu: Voi propune reducerea semnificativă a subvențiilor pentru partide

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult