Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Manda: George Maior a spus că există ofiţeri acoperiţi în presă

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii, Claudiu Manda, a declarat marţi că George Maior, fost şef al SRI, a susţinut, la audierile din comisie, că există ofiţeri acoperiţi în presă.

"Domnul Maior a fost întrebat de ce înseamnă ofiţeri acoperiţi în presă, a spus că există, nu a vrut să dea nume sau număr.

Este clar că avea ofiţeri acoperiţi în diferite zone de activitate. Nu vreau nici eu să detaliez mai mult ce înseamnă noţiunea de ofiţeri acoperiţi şi misiunile acestora, singurul lucru care mi s-a părut un pic de analizat la nivelul comisiei - a spus că aceştia sunt folosiţi şi pentru contra propagandă. Rămâne să vedem cum se desfăşoară aceste misiuni de contra propagandă şi pentru ce propagandă se face contra propagandă", a spus Manda, după audierea lui George Maior în comisia parlamentară.

El a adăugat că Maior a fost întrebat şi dacă la Cotroceni a avut vreo discuţie legată de un mandat de securitate naţională pe numele lui Dan Andronic.

"A confirmat că a existat această discuţie şi a confirmat că a spus preşedintelui sau a confirmat la întrebarea preşedintelui că există un mandat de securitate naţională pe numele domnului Dan Andronic. Sigur că este un lucru pe care îl consider foarte grav, să informezi preşedintele sau pe orice persoană din România despre un mandat de securitate naţională. De aici încolo rămâne să vedem ce facem mai departe", a arătat Manda.

Citește și
Liviu Dragnea si Calin popescu Tariceanu
Soluţia găsită de Tăriceanu pentru amnistie prin OUG. Cine ar scăpa astfel de dosar

Preşedintele Comisiei SRI a mai spus că Maior a prezentat o scrisoare, din mai 2017, de la fostul şef al CIA, "care apreciază activitatea domniei sale ca director al Serviciului de informaţii".

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult