Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Maia Sandu, la 500 de zile de război în Ucraina: ''Ucraina va învinge. Altfel nu poate fi''

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis sâmbătă un mesaj, cu ocazia marcării a 500 de zile de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, în care şi-a exprimat convingerea că Ucraina va ieşi învingătoare.  

"500 de zile de când oamenii paşnici, care dormeau în casele lor, care trăiau pe pământul lor, au fost treziţi de exploziile bombelor şi huruitul tancurilor. Oameni nevinovaţi executaţi şi lăsaţi să se descompună pe străzi sau aruncaţi în groapa comună. La Bucea, la Irpin, la Hostomel, la Borodianka. Femei violate şi copii ucişi sau schilodiţi de bombe", a transmis şefa statului, potrivit unui comunicat difuzat sâmbătă de Direcţia informare şi comunicare cu mass-media a Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova.

Maia Sandu a amintit că viaţa oamenilor paşnici din Ucraina a fost radical schimbată din cauza acestui război. "Cei în puteri, femei şi bărbaţi, au luat armele în mâini şi-şi apără ţara. Milioane de mame cu copii şi vârstnici au fost nevoiţi să-şi lase casele şi să se adăpostească în subsoluri, în staţiile de metrou sau să fugă în alte regiuni ale Ucrainei sau în alte ţări. Acest război brutal seamănă moarte şi teroare. Invadatorii distrug clădiri şi locuinţe, bombardează reţele electrice, distrug sistemele de apă, devastând totul", a amintit ea.

Preşedinta Republicii Moldova a subliniat totodată că, "datorită curajului militarilor ucraineni, datorită rezistenţei populaţiei civile, în Moldova avem pace" şi i-a invitat pe cetăţenii moldoveni să continue să fie solidari cu Ucraina.

"Ucrainenii sunt şi vor fi bineveniţi în ţara noastră. Drumurile şi căile noastre ferate vor continua să ducă produsele ucrainene către pieţele lor de desfacere. Ca parte a comunităţii internaţionale, ne vom uni eforturile cu Ucraina pentru ca Rusia să răspundă pentru crimele sale de război. Ucraina va învinge. Altfel nu poate fi. Ucrainenii sunt oamenii păcii şi noi suntem alături de ei", a mai transmis Maia Sandu, care şi-a încheiat mesajul cu consacratul salut în limba ucraineană ''Slava Ukraini!'' (Glorie Ucrainei! - n.r.).

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult