MAE: România este pregătită să organizeze summitul șefilor de stat și de guvern din UE
Summitul are loc în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi că ţara noastră este în grafic cu calendarul de pregătire, relatează news.ro.
Conform MAE, la Sibiu a avut loc o nouă întâlnire de lucru pentru pregătirea Summitului informal al şefilor de stat şi de guvern programat la 9 mai 2019, în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, iar la discuţii au participat, pe lângă delegaţia Ministerului Afacerilor Externe condusă de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, prefectul judeţului Sibiu, Adela Muntean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, precum şi reprezentanţi ai broadcasterului oficial al programului Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene şi ai instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul protecţiei şi pazei implicate în organizarea evenimentului.
MAE precizează că pe agenda discuţiilor s-a aflat planul organizatoric al Summitului, care prevede, printre altele, găzduirea evenimentelor în sediul Primăriei Sibiu, dispunerea logistică a infrastructurii în pieţele centrale ale oraşului, precum şi programul cultural care va avea loc în marja reuniunii şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană.
"România este în grafic cu calendarul de pregătire privind organizarea Summitului de la Sibiu pe perioada Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Reuniunea de astăzi a demonstrat seriozitatea cu care este tratat acest eveniment major de către toate instituţiile implicate şi a fost un bun prilej pentru a clarifica o serie de aspecte organizatorice deja planificate în cadrul întâlnirilor anterioare. Un accent important în planul logistic s-a acordat dimensiunii de securitate", afirmă Ministerul Afacerilor Externe.
Summitul din 9 mai 2019, dedicat viitorului Uniunii Europene şi viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019-2024, va reuni la Sibiu 27 de şefi de stat şi de guvern ai statelor membre, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti şi 100 de traducători.
România va asuma, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotaţie între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare şase luni. În timpul exercitării Preşedinţiei, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituţii europene, în special Comisia Europeană şi Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Preşedintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!