Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Lovitură de teatru. FT: S-ar putea ca Olanda să nu mai vrea România în Schengen, după ce Austria s-a înduplecat să ne accepte

România ar putea până la urmă să nu mai intre în Schengen, în ciuda asigurărilor date de premierul Marcel Ciolacu. Motivul nu mai este refuzul Austriei, care a fost în cele din urmă înduplecată să ne accepte, ci răzgândirea Olandei, prin noua putere.

România nu are pur și simplu noroc la Schengen, dacă e să ne luăm după informațiile publicate de prestigioasa Financial Times (FT), citată de bulgarii de la Novinite

Astfel, FT susține că Olanda s-a răzgândit și nu mai este de acord cu primirea României în Schengen, după ce ani de zile a fost de partea noastră.

Asta ar reprezenta o veritabilă lovitură de teatru pentru România, cu atât mai mult cu cât Austria abia se răzgândise și ea, dar în sens invers, pentru acceptarea noastră, după ani de zile în care s-a împotrivit aderării țării noastre la Schengen.

Țările de Jos ar putea încă reprezenta o provocare pentru aderarea deplină a Bulgariei și a României la zona Schengen, scrie acum Financial Times.

Citește și
Cătălin Predoiu
Cătălin Predoiu s-a întâlnit cu omologul austriac. Au vorbit despre următoarea reuniune importantă pentru dosarul Schengen

Toată lumea așteaptă ca Austria să-și ridice dreptul de veto asupra celor două țări care aderă la spațiul Schengen fără granițe. Aceasta ar marca o rezolvare a peste un deceniu de dezacorduri, deschizând potențial calea pentru calitatea de membru deplin în spațiul comunitar.

Austria ar urma să anunțe la Budapesta acordul pentru intrarea României și Bulgariei în Schengen 

Decizia Vienei de a renunța la opoziția sa este anticipată în timpul unei întâlniri de vineri a miniștrilor de interne din Austria, România, Bulgaria și Ungaria, la Budapesta.

În urma mișcării așteptate a Austriei, decizia oficială de admitere a Bulgariei și României ar fi urmat a fi luată probabil la următoarea reuniune a miniștrilor de interne ai UE, programată pentru 12 decembrie. Acest calendar ar permite eliminarea tuturor restricțiilor la începutul anului viitor.

A apărut însă un nou opozant al acestor acorduri. Țările de Jos au aprobat inițial aderarea Bulgariei și României la Schengen în 2023.

Cu toate acestea, includerea Partidului Libertății de extremă dreapta al lui Geert Wilders în coaliția de guvernământ după alegerile din noiembrie poate determina o reevaluare a acestei poziții.

Parlamentarii olandezi ar urma să întoarcă poziția Țărilor de Jos

O nouă dezbatere în parlamentul olandez va urma după așteptata retragere de către Austria a vetoului. Deși tendința generală este de a susține deciziile anterioare, unele surse citate de Financial Times au sugerat că parlamentarii olandezi ar putea să își reconsidere poziția.

Observatorii apropiați de negocieri consideră că ajungerea la un acord la întâlnirea de la Budapesta ar putea servi drept un semnal puternic pentru Țările de Jos pentru a-și menține sprijinul.

Între timp, premierul român Marcel Ciolacu este atât de sigur de intrarea noastră în Schengen, încât a anunțat și data exactă. „Acest lucru se va întâmpla de la 1 ianuarie 2025”, a spus Ciolacu, candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult