Liviu Dragnea: „Rovana Plumb și Natalia Intotero să își dea demisia din Guvern”
„Da (n.r. - va exista remaniere). Cele două colege din guvern - Rovana Plumb şi Natalia Intotero. Eu nu sunt de acord să mergă în campanie electorală având la dispoziţie infrastructura guvernamentală. Deci, înainte de a începe oficial campania electorală, cele două colege trebuie să îşi prezinte demisia din Guvern. Am vorbit cu dumnealor înainte de a se adopta listele şi sper să-şi ţină cuvântul şi nu ne vor pune într-o situaţie delicată", a declarat Dragnea la Călăraşi, conform Agerpres.
Întrebat în context dacă premierul Viorica Dăncilă îl susţine pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, Dragnea a spus: „Am un răspuns clar şi sec: Nu mă interesează!".
El a detaliat apoi o discuţie avută cu Tudorel Toader pe tema ordonanţelor privind Codurile penale, apreciind că percepţia publică conform căreia ar exista presiuni asupra ministrului Justiţiei "este proastă sau greşită sau mincinoasă". „L-am întrebat chiar marţi pe domnul Toader, de faţă cu doamna Dăncilă, cu domnul Tăriceanu: 'Am făcut vreodată presiuni asupra dumneavoastră?' 'Nu'. 'Fac acum presiuni asupra dumneavoastră? ' Nu'. 'Multă sănătate şi succes!'. Pur şi simplu voiam să închidem acest subiect.”
El a menţionat că la următorul Comitet Executiv Naţional al PSD se va discuta despre stadiul organizării şi pregătirii alegerilor europarlamentare din 26 mai.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Etichete: PSD , alegeri , remaniere , rovana plumb , alegeri europarlamentare , natalia intotero
Dată publicare: 05-04-2019 16:02