Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Liviu Dragnea a fost invitat la o întâlnire cu premierul Ungariei, Viktor Orban

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat marţi că ministrul ungar de Externe i-a transmis invitaţia premierului Viktor Orban pentru o întrevedere la nivel de şefi de partide.

Astfel, urmează să fie stabilită data acestei întâlniri.

"Mi-a transmis (ministrul ungar de Externe - n.r.) invitaţia premierului Orban, în calitate de preşedinte de partid, să ne vedem ca preşedinţi de partide şi i-am spus că o să-i transmit azi, mâine, care ar fi câteva date posibile, să aprofundăm temele de discuţie", a declarat Dragnea, la Parlament, potrivit Agrepres.

Potrivit acestuia, întâlnirea avută luni cu Peter Szijjarto, ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria, a fost una bună, în care au fost abordate probleme referitoare la proiecte de infrastructură, dar şi la Fundaţia Gojdu.

"Am abordat câteva teme extrem de importante şi pentru România şi pentru Ungaria şi anume câteva proiecte de infrastructură mare - o legătură între Bucureşti şi Budapesta pe calea ferată şi vorbim de cale ferată de mare viteză. De asemenea, o discuţie despre posiblitatea ca în viitorul foarte apropiat România să poată deveni un furnizor de gaze naturale pentru Ungaria. Şi am discutat, de asemenea, despre Fundaţia Gojdu şi i-am spus domnului ministru: cred că putem avea suficientă înţelepciune ambele părţi să începem o discuţie serioasă şi fără patimă despre moştenirea Gojdu şi nu a respins ideea.

Citește și
Kelemen
Kelemen Hunor a primit un nou mandat in fruntea UDMR. Maghiarii, "curtati" de PSD si PNL pentru o noua alianta

Am mai discutat despre câteva puncte de trecere a frontierei pentru care se dăduse acordul anul trecut şi sunt întârziate - nu am reuşit să aflu care este motivul - şi am convenit că o să informez şi Guvernul să ia legătura cu omologii lor ca să deblocheze aceste cel puţin două puncte în primă fază, ca să poată trece graniţa uşor şi cetăţenii ungari şi cetăţenii români", a spus Liviu Dragnea.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult