Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Limbaj jignitor al deputatului PSD Radu Cristescu: ”Locul UDMR este la bordel. Intimidează, amenință, terorizează, ne scuipă”

Deputatul PSD Radu Cristescu, vice-lider al grupului parlamentar social-democrat, a avut joi un mesaj agresiv la adresa foștilor colegi de guvernare din UDMR, folosind un limbaj jignitor.

Parlamentarul a scris pe Facebook că ”locul UDMR este la bordel, unde adastă curvele”, susținând că partidul condus de Kelemen Hunor este ”un grup de curve politice care după revoluție și-au înființat propriul bordel și cu el își atrag clientela.”

FOTO: Deputatul PSD de Satu-Mare Radu Cristescu

Mesajul complet al deputatului PSD Radu Cristescu:

”Ca român si deputat de Satu Mare pot sa spun următoarele: Am avut prea multă îngăduință față de problema UDMR. Nu spun problema Kelemen Hunor, nu spun Cseke Attila, Marko Belo șamd, spun doar ”problema UDMR”. Această grupare politică s-a învîrtit de un statut foarte avantajos, e și partid și ONG. Au forțat legi de-a lungul timpului care le permit să intre în parlament în condiții lesnicioase, de care alte partide nu au avut parte. Etnia maghiară trebuia să aibă, ca alte minorități, 2-3 reprezentanți în parlament, nu cu zecile.

S-au victimizat la cancelariile străine, au denunțat, au raportat, au turnat, iar Occidentul i-a mîngîiat mereu pe cap, ca pe oropsiții nației. În fapt, UDMR nu a fost niciodată oropsita, ci privilegiata nației. A atîrnat de mai toate guvernările, de ieșiseră și bancuri pe tema asta, a supt bani și avantaje de peste tot, iar liderii ei, nu puțini, au devenit miliardari. Nu le-a păsat de propria etnie, Harghita și Covasna sunt cele mai sărace județe, cu cei mai mulți bătrîni pensionari, pentru că tinerii lor au plecat în bejenie. Le-a păsat de buzunarele proprii.

Citește și
guvern
PSD și PNL au dat tot ce au avut mai bun. Unul dintre noii veniți nu știa nici măcar cum se cheamă ministerul său

Locul UDMR este la bordel, unde adastă curvele! Pentru că UDMR asta este! Un grup de curve politice care după revoluție și-au înființat propriul bordel și cu el își atrag clientela. Iar clientela lor a fost, din păcate, mai toate partidele românești post-decembriste, prea slabe să ridice tonul și să le arate care le e locul.

UDMR a devenit, finalmente, coada de topor a Ungariei în Transilvania, și face tot ce poate pentru a transmite urbi et orbi că e pămînt unguresc. Și iarăși ne-am dovedit prea slabi. Am lăsat curvele să-și facă mendrele, să-și ridice peste tot monumente, inclusiv unor criminali de război, să pună mîna pe castele, păduri, stațiuni, cu stipendiere grasă de la Budapesta, pe față sau pe sub masă. Ne vopsesc bornele și crucile în culorile Ungariei, își fac ONG-uri, defilează, intimidează, amenință, terorizează, ne scuipă în ochi. Extremiști, teroriști, iredentiști, șovini, expansioniști. Opinca se transformă lent, dar sigur, în cizmă.

Românilor le-a ajuns cuțitul la os. Am așteptat prea mult, am tolerat prea mult. Transilvania nu e moșia curvelor UDMR, nu e a lui Orban, nu poate fi condusă de la Budapesta. Boarfele udemeriste s-au obrăznicit prea mult. Au ajuns amenințare fățișă la siguranța națională. A sosit vremea să le arătăm care le e statutul și locul potrivit de muncă: centura! E dur ce spun, dar am tolerat prea mult, în numele a tot felul de interese naționale care s-au dovedit, de fapt, extra-naționale. Aruncarea curvelor peste bordul guvernării e cea mai bună veste, pentru mine. La alegerile din 1990 urcau sfioase în cabinele tiriștilor pentru niscaiva mărci sau dolari! Mai apoi au ridicat pretențiile: prestau pentru avantaje grele. La fiecare rînd de alegeri schimbau fraierii, lăsînd impresia că ei depind de nurii lor. Dar curvele nu se lasă, vor și casa fraierului, să aibă autonomie! Și asta sub ochiul vigilent al organului care a și desființat serviciul de moravuri antiiredentiste! De ce oare?

Acum, într-un târziu, stăpîna casei a dat curva afară din casă și a alungat-o de la masa plină de bucate. Nu mi-a plăcut sloganul afară, afară cu ungurii din țară, dar îmi place sloganul afară, afară cu UDMR din Guvern și din Parlament! Și sper să prind ziua cînd vor fi aruncați de tot peste bordul politicii...”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult