Liderii PNL se reunesc înaintea moţiunii de cenzură. Ce spun liberalii despre un "blat" cu PSD
Your browser doesn't support HTML5 video.
Biroul Permanent Naţional al PNL, împreună cu grupurile parlamentare ale PNL din Camera Deputaţilor şi Senat, se vor reuni, luni, începând cu ora 11:00, la sala grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, au transmis reprezentanţii PNL pentru News.ro.
Şedinţa are loc înaintea prezentării, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a moţiunii de cenzură.
Moţiunea de cenzură "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democraţiei româneşti", iniţiată de PSD şi UDMR, după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi de scrutin, va fi citită în Parlament de la ora 14.00.
Duminică, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, spunea că parlamentarii liberali vor participa la moţiunea de cenzură şi nu vor sta în bănci.
"Cu toţii vom participa la vot, iar nici un liberal nu va vota împotriva guvernului liberal! Aceasta întrucât doar PSD a fost capabil să intre în istoria penibilului politic, votând împotriva propriului guvern!", a afirmat Florin Roman. El spunea că astfel clarifică orice discuţie despre "bazaconia idee a blatului". Tot duminică, premierul Ludovic Orban reafirma că moţiunea de cenzură "nu are şanse să treacă", spunând şi că nu a discutat cu şeful statului despre o eventuală demisie a sa în vederea declanşării alegerilor anticipate. "După evaluarea mea nu are şanse să treacă, doar PSD şi UDMR sprijină moţiunea, chiar dacă ar veni toţi parlamentarii nu ar fi numărul necesar, iar după evaluarea pe care o am nu există prea multe voturi care să se adauge celor din PSD şi UDMR şi e greu de presupus că vor fi prezenţi toţi parlamentarii PSD şi UDMR. Ca atare, din punctul meu de vedere, moţiunea nu are şanse”, afirma Ludovic Orban.
Sursa: News.ro
Etichete: PSD , Florin Cîțu , ludovic orban , Parlament , partide , motiune de cenzura , guvernul Orban
Dată publicare: 03-02-2020 08:22