Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Lia Olguţa Vasilescu susţine că are informaţii potrivit cărora va fi din nou citată la DNA

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, susţine că are informaţii potrivit cărora va fi din nou citată la DNA pentru a da declaraţii într-un dosar în care a fost reclamată că nu a asfaltat o stradă.

Ministrul Muncii spune că are astfel de informaţii de la un procuror care i-a spus că mai are "nişte dosare în lucru, printre care şi ăsta”. În acest context, Vasilescu a spus că "toate speţele sunt absolut idioate”, relatează news.ro.

"Aflu, printre altele, că mai am un dosar pentru că există un denunţ că nu am asfaltat strada unui cetăţean care şi-a construit o casă în câmp. Şi pentru asta probabil voi fi chemată în perioada următoare ca să dau declaraţie, toată presa o să vină să vadă corupta de la PSD care, iată, nu a asfaltat strada omului, dar până să afle că nu i-am asfaltat strada şi care-i speţa, o să spună că e un act de corupţie”, a afirmat Olguța Vasilescu luni seară, la Antena 3.

Întrebată dacă are “informaţii certe” că va fi chemată la audieri pentru acest dosar, Vasilescu a răspuns: “Da, da!”

“Am informaţii pentru că am vorbit cu un procuror care mi-a spus că mai are nişte dosare în lucru, printre care şi ăsta. Toate speţele sunt absolut idioate, vă spun la modul sincer că nici nu mi-a venit să cred că în ţara asta se interceptează şi pentru aşa ceva, pentru astfel de speţe”, a afirmat Vasilescu.

Ministrul Muncii a susţínut că a fost filată cu "cel puţin 12 oameni care au lucrat numai pe filajul cu maşini” şi că au fost scoase "mii de ore de înregistrări” cu ea, dar şi că a fost fotografiată în cursul anchetelor penale, ea susţinând că este vorba despre "sume uriaşe” cheltuite în cursul acestor anchete.

"Ce făceam eu în dormitor, în primărie şi aşa ai departe, erau nişte oameni în spate care făceau aceste stenograme. (...) Cred că este vorba de sume uriaşe pe care deocadată nu le ştim, pentru că nicio instituţie până acum nu a verificat aceste fonduri operative care au fost atât la SRI, cât şi la DNA”, a mai spus Vasilescu.

Întrebată dacă crede că şi în prezent este filată şi interceptată, ministrul Muncii a răspus: “Eu sunt absolut convinsă din punctul ăsta de vedere, aşa cum v-am spus, vorbesc în birou ca la televizor”.

De asemenea, întrebată din nou dacă are certitudinea că va fi chemată la DNA, Olguţa Vasilescu a răspuns: “Da, păi dosarele respective vor trebui să le închidă într-o formă sau alta”.

Ea a spus că a mai fost chemată pentru o speţă începută pe vremea fostului primar al Craiovei.

“Să nu vă închipuiţi că dacă cineva face plângere nu te cheamă, mai ales dacă eşti persoană publică. La Parchetul General, acolo am aflat că mai sunt nişte dosare de genul…”. Întrebată dacă dosarele de la DA s-au mutat la Parchetul General, ea a răpsuns: “Părerea mea este că da” . În acest context, ministrul Muncii a spus că ea crede că fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi conduce de facto Parchetul General.

În ianuarie 2017, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis să retrimită la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) dosarul în care ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, este acuzată de fapte de corupţie din perioada în care a fost primar al Craiovei, respingând totodată şi cererea procurorilor ca dosarul să fie trimis la instanţa supremă.

În 19 iulie 2016, procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Olguţa Vasilescu, pentru luare de mită şi spălare de bani, alături de Radu Cosmin Preda, administratorul public al Craiovei, şi Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociaţii nonprofit.

Potrivit rechizitoriului, în 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de Olguţa Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să facă diverse sponsorizări.

Procurorii spun că, în cadrul “donaţiilor”, Olguţa Vasilescu ar fi primit de la un om de afaceri, “ca urmare a exercitării influenţei sale politice”, suma de 25.000 de euro pentru plata concertului susţinut de un artist strain.

Aceşti bani şi alţi 25.000 de euro, a căror provenienţă nu a fost stabilită de anchetatori, ar fi fost daţi în preziua concertului din 14 mai 2012, unui organizator de evenimente, care a dat întreaga sumă staff-ului artistului, conform contractului depus la dosarul cauzei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult