Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Legea Romexpo provoacă ceartă între PNL și USR. ”O încercare de a da o țeapă imobiliară”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un teren uriaș, de 46 de hectare, aproape de centrul Capitalei, cu o miza imobiliară imensă, a ajuns subiect de dispută în interiorul Coaliției de guvernare.

Întreaga suprafață ar urma să fie cedată gratuit Camerei de Comerț și Industrii, o entitate care reprezintă comunitatea de afaceri.

Liberalii susțin proiectul, în timp ce liderii USR vorbesc despre un tun imobiliar, prin care statul oferă pocnind din degete un teren de sute de milioane.

Evaluat între 200 și 300 de milioane de euro, terenul de 46 de hectare din jurul complexului expozional Romexpo a provocat un nou conflict în coaliție. Vicepremierul Dan Barna a anunțat că partidul sau se opune ferm legii prin care suprafață de teren trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerț și Industrii a României.

Dan Barna, vicepriministru: "Statul român trebuie să îşi folosească imobilele, terenuri şi clădiri, pentru a obţine resurse din ele şi nu pentru a le oferi cu titlu gratuit. Este o practică cu care noi nu suntem de acord şi care nu mai poate să continue aceea de a da cu titlu de folosinţă gratuită un număr de ani anumite imobile, după care, dacă tot le foloseşte omul, hai să-i dăm şi proprietatea. Este o resecularizare".

Citește și
Ludovic Orban
Ludovic Orban, despre Legea 5G: ”Este un proiect foarte corect pe care noi îl susţinem”

Inițiativa este în Parlament din martie anul trecut. A fost adoptată cu sprijinul PSD și PNL, și a ajuns pe masa președintelui Klaus Iohannis, care a cerut să fie modificată.

Acesta a reclamat că în lege nu sunt prevăzute clar mecanismele, astfel încât Camera de Comerț să nu poată înstrăina sau ipoteca suprafața. În comisii, liberalii au făcut modificările cerute și au susținut puternic cedarea terenurilor.

Ludovic Orban, președinte PNL: "Legea fost adoptată de vechiul Parlament, la noi votul a fost individual. Suntem în contextul unei noi coaliții".

Florin Citu, prim-ministru: "În ședința coaliție nu s-a ajuns la un consens, va fi din nou ședință."

Romexpo este cel mai mare centru expozițional din România, loc de desfășurare a numeroase târguri, congrese și concerte, cu 10 pavilioane, 5 săli de conferință și 2000 de locuri de parcare. Suprafața totală a centrului este de 300.000 mp, din care aproximativ 57.000 de mp reprezintă spațiul efectiv de expunere.

În acest moment, centrul este administrat de Camera de Comerț, iar președintele acestei instituții susține că împroprietărirea ar fi o normalitate.

Mihai Daraban, președinte Camera de Comerț și Industrii: "Nu este un islaz liber de sarcini pe care statul vrea să îl facă cadou Camerei de Comerț. Nu avem voie să dăm din terenul ăsta altcuiva, nu se fac clădiri rezidențiale, se face un hub pentru societăți comerciale, vorbim de 32.000 de salariați. Statul trebuie să iasă din această paradigmă a vânzării terenurilor și păpat banii".

La Camera de Comerț există deja de câțiva ani un proiect imobilar pentru zona Romexpo, proiect propus de un om de afaceri.

Sorin Ioniță, Expert Forum: "E o afacere în două etape, în care statul cedează CCIR, care e un fel de asociație, nu știm dacă e de stat sau privată, ei sunt ba una ba alta, după care ei mai departe să își selecteze un partener privat și pe tot acest traseu nu există o procedură competitivă, o licitație. Până la sfârștit este încercarea de a da o țeapă imobiliară."

Legea este acum în comisii în Parlament și urmează să ajungă la vot final în plen. Președintele nu mai poate să o respingă.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult