Modifica setarile cookie
Toate categoriile

La stat, ca la privat. Cum vrea Orban să schimbe administrația publică

Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că are în vedere pentru administraţia publică un management apropiat de cel din sistemul privat, în care să se pună accent pe digitalizare.

Totodată, acesta a dat asigurări că angajaţii din sistemul bugetar care-şi fac treaba nu trebuie să se teamă de pierderea locului de muncă.

Prim-ministrul a afirmat că reorganizarea Guvernului va fi urmată de auditul entităţilor care sunt în subordinea Executivului şi a ministerelor, precizând faptul că din comasarea ministerelor şi restructurarea unor instituţii va rezulta şi disponibilizarea unor angajaţi, pentru a fi construite entităţi mai solide, mai bine organizate şi cu un personal mai restrâns.

"Fiecare om care-şi face treaba, care-şi desfăşoară activitatea în conformitate cu fişa postului şi răspunde la toate cerinţele de ocupare a postului nu trebuie să se teamă, pentru că va rămâne în sistemul public. În schimb, toţi cei care au intrat pe uşa din dos, care nu au pregătirea necesară, care s-au obişnuit să fie angajaţi în sistemul public ca să primească o leafă şi să calce 'din an în paşti' la locul de muncă sau şi când se duc la locul de muncă să nu facă altceva decât să plimbe hârtii, să bea cafele sau se fac că muncesc nu mai au ce căuta în sistemul public", a precizat Ludovic Orban la un post de televiziune, potrivit Agerpres.

El a susţinut că gândirea antreprenorială trebuie să caracterizez şi sectorul public, iar digitalizarea activităţii instituţiilor publice este necesară, pentru ca cetăţenii să nu mai fie obligaţi să vină la ghişeu sau să stea la coadă.

Citește și
Gabriela Firea
Firea, despre Ludovic Orban: ”Când adoarme se gândește la mine, când se trezește, la fel”

"Managementul care e asigurat de noi va fi un management mult mai exigent, un management apropiat de managementul din sistemul privat, pentru că spiritul antreprenorial, gândirea antreprenorială trebuie să caracterizeze şi acţiunea administraţiei, pentru că ne dorim o Românie dezvoltată economic, o Românie care să se bazeze pe spirit antreprenorial, pe iniţiativă, pe acţiune, pe eficienţă, pe rezultatele activităţii fiecăruia", a subliniat premierul.

Ludovic Orban a menţionat faptul că există un proiect de lege antibirocraţie, potrivit căruia instituţia publică ce primeşte o cerere de la un cetăţean să fie obligată să obţină toate informaţiile necesare de la alte instituţii pentru a soluţiona solicitarea.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult