Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Klaus Iohannis va fi premiat în Germania, pentru "eforturile depuse pentru consolidarea UE”

Preşedintele Klaus Iohannis va primi, sâmbătă, în Germania, Premiul internaţional "Carol cel Mare" al oraşului Aachen - Pentru unitatea Europei.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, citat de Agerpres, Comitetul director al Premiului "Carol cel Mare" a decis să acorde preşedintelui Klaus Iohannis premiul pentru anul 2020 ca recunoaştere a meritelor în ceea ce priveşte "conducerea României pe o traiectorie pro-europeană, bazată pe valorile statului de drept", pentru "eforturile depuse pentru consolidarea Uniunii Europene şi a statelor membre", precum şi pentru "promovarea echităţii, a protecţiei minorităţilor şi a diversităţii culturale şi pentru rolul său de creator de punţi de legătură între societăţile din vestul şi estul Europei".

Premiul internaţional "Carol cel Mare" al oraşului Aachen este conferit anual, începând cu anul 1950, personalităţilor publice sau organizaţiilor care s-au remarcat prin implicarea deosebită în favoarea unităţii europene sau a cooperării între statele membre.

Pe lista laureaţilor se află părinţii fondatori ai Comunităţii Europene, arhitecţii Uniunii Europene moderne şi reprezentanţii mişcărilor democratice din Europa Centrală şi de Est.

Printre personalităţile marcante care au primit acest premiu se numără şi Winston Churchill, Henry Kissinger, Vaclav Havel, Jean-Claude Juncker, Angela Merkel, Donald Tusk, Herman Van Rompuy, Martin Schulz, Papa Francisc, Simone Veil, regele Juan Carlos al Spaniei şi Papa Ioan Paul al II-lea, care a primit în 2004 singurul Premiu Extraordinar "Carol cel Mare" acordat până în prezent.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis și Cîțu regândesc campania de vaccinare. Președintele critică românii că nu profită de “arma" pe care o avem

Ultimii doi laureaţi au fost preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, în 2018, şi secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, António Guterres, în 2019.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult