Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Klaus Iohannis: Uniunea Europeană a adoptat opt pachete de sancţiuni împotriva Rusiei, iar acum lucrăm la al nouălea

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, că Uniunea Europeană a adoptat opt pachete de sancţiuni împotriva Rusiei, iar acum se lucrează la al nouălea.

Declarația a fost făcută în cadrul simpozionului internaţional „The Idea of Europe”, organizat de Universitatea Vytautas Magnus din Kaunas. Președintele a precizat că aceasta este o realitate economică puternică şi o reacţie foarte puternică din partea UE, conform News.ro.

El a mai arătat că este important pentru Ucraina să aibă suficiente finanţe să se descurce cu iarna, să se descurce anul viitor şi tocmai au aprobat la nivelul Uniunii Europene un pachet de finanţare în valoare de 18 miliarde de euro pentru Ucraina.

Preşedintele a fost întrebat în cadrul evenimentului dacă Europa încă un proiect de pace şi îşi poate permite să rămână un proiect de pace.

”Am vorbit deja despre pace, în mesajul meu introductiv, însă permiteţi-mi să spun mai multe pe această temă. Uniunea Europeană a fost creată ca un proiect unitar de pace. Cred că este important să ne amintim că, de secole, în Europa am avut războaie, au fost războaie teribile care au lovit Europa, şi tocmai aici, unde am avut cele mai îngrozitoare războaie, politicienii, naţiunile au decis să creeze proiectul de pace. Iar acesta este Uniunea Europeană şi a reuşit - de când avem Uniunea, nu au mai fost războaie. Şi ghiciţi ce, ne-am gândit „asta este”, dar nu a fost aşa, pentru că nu avem război, un conflict sau intenţia unui conflict în interiorul Uniunii Europene, dar avem un război în Europa”, a spus şeful statului.

Citește și
Klaus Iohannis
Avertisment transmis de Iohannis în Lituania: Agresiunea Rusiei riscă să polarizeze şi să fragmenteze scena internaţională

Klaus Iohannis a mai arătat că avem un război declanşat împotriva unei ţări europene independente, suverane – Rusia a atacat Ucraina.

”Ce e de făcut dacă suntem parte a unui proiect de pace? Să ne declarăm neutralitatea, să stăm şi să aşteptăm să se termine? Cred că nu. Trebuie să fim activi, dar fiind parte a unui proiect de pace, nu putem şi nu trebuie să răspundem cu război, nu trebuie să ripostăm. Însă nu putem accepta războiul, aşa că ce facem? Facem exact ce face Uniunea Europeană, îi răspundem agresorului cu sancţiuni foarte dure, ca să arătăm că, pentru noi, atacarea unei ţări suverane este inacceptabilă, şi asta am făcut. Uniunea Europeană a adoptat opt pachete de sancţiuni împotriva Rusiei, iar acum lucrăm la al nouălea. Aceasta este o realitate economică puternică şi o reacţie foarte puternică din partea noastră. Pe de altă parte, pentru a ne dovedi solidaritatea cu Ucraina, o ajutăm, şi îi ajutăm pe ucraineni, ajutăm economia ucraineană”, a spus şeful statului.

Iohannis a precizat că ”culoarele Solidarităţii funcţionează, iar Ucraina are posibilitatea să îşi exporte bunurile.

”Bineînţeles, aceste grâne sunt importante pentru ţările unde sunt duse, dar sunt importante pentru Ucraina, pentru că aceasta este sursa sa de venit”, a continuat el.

”Este important pentru Ucraina să aibă suficiente finanţe să se descurce cu iarna, să se descurce anul viitor şi, aşa cum probabil ştiţi, tocmai am aprobat la nivelul Uniunii Europene un pachet de finanţare în valoare de 18 miliarde de euro pentru Ucraina. Aceasta este o realitate, este o realitate economică şi financiară, dar nu este tot. Ajutăm nu doar Ucraina, îi ajutăm şi pe ucraineni. Mulţi şi-au părăsit ţara pentru că au simţit că sunt în pericol. Doar în ţara mea, aproape trei milioane de ucraineni au intrat de la începerea războiului. Au fost primiţi cu braţele deschise, au fost bine trataţi, unii au rămas, alţii au plecat mai departe. Deci, nu, nu stăm degeaba, facem ceva şi facem ceva ce credem că este corect, sancţionăm agresorul, îl ajutăm pe cel agresat”, a mai spus preşedintele.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult