Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Klaus Iohannis participă marţi la Summitul B9. Discuţii despre situaţia de securitate în regiunea Mării Negre

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) de la Riga, unde va pleda pentru o atenţie sporită asupra situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului va coprezida lucrările summitului alături de preşedintele Letoniei, Edgars Rinkevics, şi cel al Poloniei, Andrzej Duda. La eveniment va participa, de asemenea, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. Reuniunea la nivel înalt a statelor din Formatul Bucureşti 9 se desfăşoară cu o lună înaintea Summitului aniversar al NATO de la Washington, care marchează împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea Alianţei. Liderii vor avea, la Riga, oportunitatea unui schimb aprofundat de opinii cu privire la obiectivele majore şi principalele rezultate preconizate pentru Summitul de la Washington, cu accent pe consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe intensificarea sprijinului pentru Ucraina, precizează sursa citată. Agenda discuţiilor va viza, astfel, continuarea implementării deciziilor aliate adoptate în cadrul celor mai recente summituri NATO, inclusiv în ceea ce priveşte angajamentele de investiţii şi cheltuieli pentru Apărare, precum şi sprijinul multidimensional acordat Ucrainei. Preşedintele României va pleda, în acest context, pentru o atenţie sporită asupra situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre, adaptată evoluţiilor din ultima perioadă, şi importanţei strategice a acestei zone pentru securitatea Aliaţilor, care a fost consacrată în Conceptul Strategic al NATO din 2022. Şeful statului va reitera şi necesitatea continuării măsurilor de sprijin pentru partenerii cei mai expuşi din regiune, precum Republica Moldova, se mai arată în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult