Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Iohannis: ”Niște penali fac o încercare disperată să atace și să discrediteze DNA. Nu văd motive de revocare a lui Kovesi”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că "nişte penali" fac o încercare "disperată" şi "jalnică" să discrediteze DNA.

Declarațiile făcute de președinte:

- Avem un scandal în spațiul public și cred că multă lume se așteaptă să-mi spun opinia

- Din punctul meu de vedere lucrurile se pot rezuma la puține cuvinte. Niște penali fac o încercare disperată să atace și să discrediteze DNA și conducerea acestei direcții

- După părerea mea această încercare este una jalnică și neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoașteți. Dar îmi face plăcere să o repet: după părerea mea DNA și conducerea fac o treabă foarte bună, iar acest atac din partea unor penali este de natură să-mi confirme că DNA-ul face o treabă bună

- Am avut o întâlnire în această după-amiază. Am primit pe primul ministru Dăncilă și pe domnul Dragnea. Această întâlnire a fost planificată încă din seara când a avut loc depunerea jurământului noului guvern și rostul ei a fost de a defini cadrul colaborăii instituționale între mine și noul guvern

Citește și
ccr
CCR a admis sesizarea președintelui pe legea prin care parlamentarii pot fi și comercianți

- Am discutat despre nevoia de colaborare în unele proeicte de importanță națională și aș menționa câteva pe care le-am și discutat: primul- pregătirea pentru președinția consiliului UE, al doilea - Centenarul. Centenarul nu e doar al cuiva, e al României şi al românilor şi cred că e nevoie de o coordonare a acţiunilor

- Şi da, am discutat şi despre Justiţie şi despre ce s-a convenit cu ministrul Justiţiei, şi mi-am exprimat nemulţumirea că există un nou scandal legat de DNA în spaţiul public

- Doamna premier mi-a relatat foarte pe scurt ca a avut o discuţie cu dl ministru al Justiţiei, căruia îi lasă mâna liberă în ce priveşte chestiunea vizavi de DNA. Şi la puţin timp după aceea aţi putut urmări poziţia ministrului, care ne-a informat că ne va informa

 Întrebări: 

Spuneaţi că v-aţi exercitat dreptul de a media în diverse ocazii. Cum aţi mediat în scandalul dintre Kovesi şi ceilalţi? Nu vedeţi o problemă la DNA după apariţia unor înregistrări extrem extrem de grave?

Iohannis: Justiţia se înfăptuieşte în sala de judecată. În această situaţie, nu mă văd chemat să mediez între DNA şi persoane inculpate. Nici nu e nevoie. În această speţă, judecătorii îşi vor spune cuvântul, după care vom afla concluziile.

Ministrul Justiţiei şi dna Kovesi au fost chemaţi la Cotroceni la discuţii, de exemplu?

Iohannis: De exemplu, cu dl Toader voi avea o discuţie. Dacă va fi nevoie, o să am o discuție cu doamna Kovesi

Vedeţi elemente pentru revocarea doamnei Kovesi? Aţi primit un raport de la Parlament care spune că dna Kovesi a fost acasă la un om politic

Iohanis: Am primit raportul, e în studiu

În legătură cu afirmaţia de aseară a dnei Kovesi privind raportul Inspecţiei Judiciare: ce legitimitate mai are şefa DNĂ, când a minţit public în legătură cu un document oficial?

Iohannis: Cred că vă referiţi la chestiuni din auzite, aşa nu comentez. Nu comentez spusele altora. Nu văd unde e minciună, nu ştiu la ce vă referiţi.

Atât dvs cât şi dna Kovesi vă referiţi la un atac concertat asupra Justiţiei. Aţi primit informări de la servicii cu privire la acest asalt concertat?

Iohannis: Aceste informări de la servicii au antetul Secret sau Strict Secret şi ştiţi bine că nu pot nici să confirm, nici să infirm.

De ce l-aţi chemat şi pe dl Dragnea, ca şi el e penal, conform definiţiei dvs?

Iohannis: Apropo de chemat, cu ocazia investiturii am fost întrebat dacă după câteva zile de exerciţiu al funcţiunii voi fi de acord să avem o întâlnire între noi trei. Am fost de acord şi azi am avut această întâlnire.

Regretaţi faptul că aţi acordat a treia şansă PSD să guverneze?

Iohannis: Este un pic devreme pentru o evaluare. Azi am avut prima întâlnire cu doamna prim-ministru și va mai dura până când se poate face o analiză a guvernării

Cu cine aţi discutat instituţional mai mult despre Ministerul Justiţiei, cu doamna premier sau cu domnul Dragnea?

Iohannis: Cu doamna premier, evident.

Este corect să spunem că nu o veți revoca pe doamna Kovesi?

Iohannis: Asta cu revocarea constat că e o preocupare intensă în spațiul public. Momentan, sincer, nu văd motive de revocare. Dar s-ar putea să existe unele pe care nu le cunosc eu și le știe domnul ministru. Încă o dată: acum nu cunosc motive de revocare. Cum s-a aflat că nu a existat la nici un control la DNA, altul decat cel de anul trecut, nu a existat nici măcar o discuție la nivelul conducerii DNA, m-ar surprinde ca așa peste noapte să apară motive pentru o ipotetică solicitare de revocare.

Cum vedeţi finalizat scandalul din jurul DNA?

Iohannis: Se va finaliza singur. Nu ştiu câte casete o să mai prezinte cei care le-au prezentat până acum, dar nu contează. Acest film l-am mai văzut acum un an, când un inculpat a dispărut şi au apărut casete. Cred că aceste lucruri trebuie lăsate justiţiei pentru rezolvare.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult