Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Klaus Iohannis: Este posibil ca până la sfârşitul anului să se ridice MCV

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că a discutat cu vicepreşedintele Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, despre ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).  

Șeful statului afirmă că este posibil ca MCV să fie ridicat până la sfârşitul anului, dacă legile justiţiei vor fi corectate, iar Codurile penale vor fi puse la punct.

"Noi vrem să avem o justiţie independenţă, funcţională, care are nevoie de legi îmbunătăţite, noi vrem să avem proceduri mai clare, mai transparente. Dacă aşa se întâmplă, este posibil ca până la sfârşitul anului să se ridice MCV şi să se treacă în mecanismul de verificare a nivelului statului de drept care a fost instituit pentru toate statele Uniunii", a spus Iohannis în marja participării la Summitul NATO de la Madrid, potrivit Agerres.

El a afirmat că România a înregistrat progrese variabile în ceea ce priveşte ridicarea MCV, susţinând că a existat o "etapă de tristă amintire", dar şi că ţara noastră a pierdut un an în prima coaliţie de după alegerile parlamentare.

"La noi, progresele au fost variabile. Am avut perioade când am progresat bine şi toţi am crezut că mai este puţin şi se ridică MCV-ul. Pe urmă am avut o etapă de tristă amintire, în care ni s-a părut că nu se mai ridică niciodată MCV-ul, fiindcă Parlamentul la vremea respectivă a aprobat un set de legi care ne duceau în trecut şi nu în viitor, după care lucrurile iarăşi au început să meargă pe direcţie mai bună după ultimele alegeri parlamentare. Noi am pierdut un an de zile. Anul de după alegerile parlamentare, în primul an, în prima coaliţie a fost vreme pierdută fiindcă lucrurile nu s-au realizat în practică. Acum s-au reluat toate şi există premisele rezolvării acestei chestiuni. Însă, nu este ca şi rezolvată, există posibilitatea să o rezolvăm, dacă legile justiţiei vor fi corectate, reparate, aşa cum cel puţin eu am promis încă de când au fost stricate, din 2018 încoace, dacă Codurile vor fi puse la punct, dacă întreaga procedură pe care ne-am asumat să o facem va fi parcursă. Este un calendar foarte strâns, care ar fi în discuţie dacă facem tot ce poate fi făcut şi ce vrem noi să facem. Este o diferenţă sensibilă - nu facem aceste lucruri fiindcă vine cineva şi ne forţează, noi vrem să le facem", a spus Iohannis.

Citește și
DNA
DNA: Raportul MCV punctează unele probleme care pot afecta lupta împotriva corupţiei

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult