Kelemen Hunor: UDMR va avea o propunere de premier cu care va merge în faţa preşedintelui
"UDMR va avea propunere de premier cu care vom merge în faţa preşedintelui, dacă ne va chema la consultări. Nu consider că este o propunere deplasată ca într-o următoare coaliţie - indiferent că va fi o coaliţie PNL-USR-UDMR sau PNL-PSD-UDMR - primul-ministrul să fie dat de cea mai mică formaţiune, cea care reprezintă stabilitatea", a scris Kelemen Hunor, pe Facebook.
Potrivit lui Kelemen Hunor, "se poate vorbi despre faptul că UDMR are doar 6-7% în Parlament, dar nu aceasta este important".
"Este mai important să abordăm problema formării guvernului din perspectiva faptului că premierul ar trebui desemnat din partea acelei formaţiuni politice care a fost vocea raţiunii şi a consecvenţei în ultima perioadă şi a cărei propunere este o persoană integratoare, care să coaguleze toate forţele politice responsabile", a adăugat liderul UDMR.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 03-11-2021 12:55