Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Kelemen Hunor, după discuţia cu Ciolacu pe măsurile fiscale: Noi trebuie să ţinem cont de principiul autonomiei locale

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, după discuţia cu premierul Marcel Ciolacu pe pachetul de măsuri fiscale că ”trebuie să ţinem cont de principiul autonomiei locale”.

”Nu poţi să intervii de la nivel central să spui ce au voie să facă autorităţile locale şi ce nu au voie să facă, cât trebuie să cheltuie pe cultură, pe sport, pe religie şi aşa mai departe. Deci nu se poate accepta. Acel procent de 2,5% trebuie să dispară din proiect”, a spus liderul UDMR. El a mai spus că ”instituţiile de cultură trebuie exceptate de la comasare când sunt mai puţin de 50 de posturi”.

”Noi am spus că, în primul rând, noi trebuie să ţinem cont de principiul autonomiei locale. Nu poţi să intervii de la nivel central să spui ce au voie să facă autorităţile locale şi ce nu au voie să facă, cât trebuie să cheltuie pe cultură, pe sport, pe religie şi aşa mai departe. Deci nu se poate accepta. Acel procent de 2,5% trebuie să dispară din proiect, pentru că asta înseamnă că ai intervenit peste autorităţile locale”, a afirmat Kelemen Hunor la Parlament. 

El a precizat că ”este vorba de taxele şi impozitele locale şi nu poţi să impui cât la sută poţi să dai la anumite activităţi”.

”Electoratul răspunde şi trage la răspundepe pe aleşii locali, nu Ministerul de Finanţe. De aceea, nu pot fi stabilite criterii de performanţă, e a doua chestiune, de la nivel central pentru autorităţile locale pentru instituţiile autorităţilor locale. Pentru aleşii locali nu au cum să stabileşti tu criterii de la nivel central şi am spus că trebuie să dispară din proiect această prevedere”, a completat liderul UDMR. 

Potrivit lui Kelemen Hunor, ”instituţiile de cultură trebuie exceptate de la comasare când sunt mai puţin de 50 de posturi”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult