Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Klaus Iohannis, întâlnire ”importantă” cu Theresa May: ”Ca să o încurajez puţin”

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întânit vineri cu premierul britanic, Theresa May. ”O bilaterală scurtă ca să o încurajez puţin”, a declarat Iohannis înainte de această întâlnire.

”O întâlnire foarte importantă cu premierul @theresa_may, pentru discuții legate de negocierile #Brexit. Abia aștept să lucrăm împreună cu Marea Britanie în timpul deținerii președinției Consiliului European de către România”, a scris pe Twitter președintele Klaus Iohannis.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la întâlnire au fost discutate în principal subiecte aflate pe agenda bilaterală şi europeană, precum procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Totodată, preşedintele român a exprimat speranţa că eforturile premierului britanic se vor reflecta în ratificarea cu succes în Parlamentul de la Londra a Acordului de retragere a Marii Britanii din UE, care să asigure o retragere ordonată şi certitudine pentru cetăţeni şi mediul de afaceri. În egală măsură, discuţiile aferente procesului de ratificare trebuie să ţină cont de toate elementele care au fost deja agreate cu premierul britanic prin acordul de retragere, precizează Administraţia Prezidenţială.

"Preşedintele Klaus Iohannis a făcut referire la situaţia comunităţii româneşti din Marea Britanie şi faptul că acordul de retragere va reprezenta un punct important pentru garantarea drepturilor celor care locuiesc, muncesc sau studiază în această ţară. În egală măsură, preşedintele României a subliniat importanţa respectării principiilor nediscriminării, reciprocităţii depline şi tratamentului egal pentru toţi cetăţenii UE, atât cei beneficiari ai acordului de retragere, cât şi cei care se vor stabili pe viitor în Marea Britanie", mai arată Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, Klaus Iohannis a menţionat importanţa discutării cât mai rapide a acordului privind viitoarele relaţii UE cu Marea Britanie, ca semnal al angajamentului pentru menţinerea unui nivel de cooperare cât mai ridicat cu partea britanică.

De asemenea, Iohannis a precizat că ţara noastră susţine pe deplin abordarea UE, care doreşte acest parteneriat cuprinzător şi ambiţios cu Marea Britanie după retragerea acesteia din Uniune, care să acopere domenii diverse, de la cooperarea economică şi comercială la politica externă, securitate şi apărare.

"Premierul Theresa May a apreciat oportunitatea dialogului avut cu preşedintele Klaus Iohannis, inclusiv din perspectiva retragerii Marii Britanii din UE pe durata mandatului Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene", mai arată Administraţia Prezidenţială.

Înainte de această întâlnire, seful statului a fost întrebat, de jurnaliști la Bruxelles dacă va avea o întrevedere cu premierul britanic Theresa May şi a confirmat.

”Da, am de gând să mă întâlnesc cu doamna May, scurt, o bilaterală scurtă ca să o încurajez un pic”, a declarat Klaus Iohannis.

În plus, Iohannis a apreciat că Uniunea Europeană îşi doreşte un acord cu Marea Britanie, dar susţine că acesta !nu poate fi renegociat”.

”Însă, dorim să dăm toate asigurările care se pot da, asigurări politice, că dorim să mergem mai departe, dorim o relaţie viitoare foarte bună. Despre asta este vorba”, a mai spus şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri, la Bruxelles, la Summitul Euro în format extins la care va reitera susţinerea României pentru obiectivul de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult