Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Iohannis: România este şi va fi alături de R. Moldova şi Ucraina în procesul de aderarea la UE

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că România va fi alături de Republica Moldova şi Ucraina în procesul de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană.

"Mă bucur să văd că eforturile Republicii Moldova, la fel ca şi cele ale Ucrainei, au fost recunoscute la reuniunea Consiliului European din decembrie 2023. Decizia de începere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a reprezentat un obiectiv strategic pentru România, pe care l-am susţinut cu toată tăria. România este şi va fi alături de cele două state şi în procesul de negociere, deoarece cunoaştem foarte bine complexitatea acestuia, dar şi beneficiile pentru cetăţeni. Este crucial ca Republica Moldova şi Ucraina să primească în continuare sprijin financiar şi expertiză pentru consolidarea instituţională şi a mediului de investiţii, care să creeze stabilitate şi prosperitate", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România. El a subliniat că, dintre ţările din regiune, Republica Moldova a resimţit cel mai mult impactul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, dar şi al acţiunilor hibride ruse pentru destabilizarea sa. "Autorităţile de la Chişinău au avut resurse interne limitate pentru a gestiona crizele suprapuse cu care s-au confruntat şi pentru a avansa procesul de integrare europeană. Au acţionat însă energic şi au dovedit o voinţă politică deosebită pentru a aşeza ireversibil Republica Moldova pe drumul către Uniunea Europeană", a adăugat preşedintele Iohannis. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult