Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Iohannis atacă din nou Guvernul PSD: Statul de drept, pus în pericol de așa zise reforme, ca cea a salariilor

Aflat la Blaj, președintele Klaus Iohannis a lansat un atac la adresa Guvernului PSD, avertizând că statul de drept și instituțiile sunt puse în pericol din cauza așa ziselor reforme, dând exemplu ”eșecul” reformei salariilor.

”Tocmai lucrurile pe care le-am menționat independența instituțiilor, autonomia instituțiilor, statul de drept, stabilitatea fiscală, tocmai acestea, dragii mei, au fost puse în pericol în cursul ultimului an prin așa zise reforme, dintre care vă amintesc numai ultima, de mare insucces, așa numita reformă a salariilor.” - a spus președintele României într-o dezbatere organizată la Blaj.

Klaus Iohannis este primul şef de stat care participă în ultimele două decenii la manifestările organizate pe Câmpia Libertăţii de la Blaj în amintirea Marii Adunări Naţionale care a avut loc aici în mai 1848.

Președintele a făcut referire și la politica externă a României, despre care a spus că ar trebui să fie ”predictibilă, nu chiar așa ca acuma”. ”O politică externă responsabilă” - a subliniat Iohannis.

Președintele a mai declarat că își dorește ca România să își păstreze ”acest parcurs spre Europa și modernitate”, precizând că ”ar fi o catastrofă să abandonăm acest parcurs”.

Citește și
Vizita in crame
Turiști din Austria, impresionați de cramele din Blaj: „Mi-a plăcut atmosfera din pivnițe”

Aceste declarații vin la scurt timp după ce Ministerul Afacerilor Externe a transmis, sâmbătă, că s-a opus unei iniţiative a Uniunii Europene care critica relocarea ambasadei SUA la Ierusalim. MAE a precizat că ”s-a considerat că textul este unul lipsit de echilibru”, pentru că se axa pe un singur element.

Sinteza declarațiilor președintelui Klaus Iohannis:

- Sunt deosebit de impresionat de felul în care am fost primit pe Câmpia Libertății, de sute și sute de oameni. M-am bucurat că această întâlnire se desfășoară într-o unitate școlară de mare tradiție și frumos amenajată.

- Blajul este un oraș al cărui loc în memoria publică este dat de importanța sa în conștiința națională.

- Nu întâmplător la Blaj vocea românilor din Transilvania s-a auzit cu cea mai mare putere în timpul revoluției din 1848.

- Îmi doresc foarte mult să păstrăm acest parcurs al României spre Europa și modernitate. Ar fi o catastrofă să abandonăm acest parcurs.

- Așa cum am afirmat cu fiecare prilej, eu îmi doresc o țară puternică, bine ancorată în Europa și în valorile europene. Independența și autonomia instituțiilor. Funcționarea statului de drept. Stabilitatea fiscală. O politică externă predictibilă, nu chiar așa ca acuma. O politică externă responsabilă. Sunt pilonii pe care se construiește un stat modern și eficient.

- Iar dacă vorbim despre aceste lucruri, lumea se întreabă, bun, și ce trebuie să facem? În primul rând trebuie să știm, A, ce vrem. B, să lucrăm toți pentru același lucru. Și că am vorbit de sportive, imaginați-vă că jumătate de echipă merge către o parte și cealaltă jumătate către cealaltă parte. Rezultatul este evident o catastrofă.

- Pentru a evita catastrofe politice care până la urmă se răsfrâng asupra fiecărui român trebuie să fim înțelepți și să acționăm în așa fel să construim o Românie solidă și europeană, și acum dar și pentru viitor.

- Tocmai lucrurile pe care le-am menționat independența instituțiilor, autonomia instituțiilor, statul de drept, stabilitatea fiscală, tocmai acestea, dragii mei, au fost puse în pericol în cursul ultimului an prin așa zise reforme, dintre care vă amintesc numai ultima, de mare insucces, așa numita reformă a salariilor.

- Cum să înțeleagă un om de rând că i se promite o creștere de 25 %, dar după scurt timp se mută contribuțiile sociale de la angajator la angajat și în loc să-i crească salariul, chiar unii au pățit să le scadă. Ori așa ceva nu putem să numim o reformă. Așa ceva este un eșec. Astfel de eșecuri trebuie evitate, fiindcă ele au repercusiuni în timp, au repercusiuni în profunzime. Cel care câștigă banii trebuie să întrețină o familie.

- Am întâlnit oameni peste tot în țară oameni remarcabili, am văzut localități și comne înfloritoare.

Șeful statului a depus sâmbătă o coroană de flori la Monumentul Gloria, ridicat în memoria revoluţionarilor paşoptişti.

Klaus Iohannis a fost întâmpinat de primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, şi de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Aba, Ion Dumitrel, potrivit Agerpres.

După depunerea coroanei de flori de către Klaus Iohannis, directorul Muzeului de Istorie din Blaj, Simona Frâncu, i-a făcut o scurtă prezentare şefului statului despre istoricul monumentului Gloria.

Şeful statului a făcut o fotografie de grup alături de elevi de la Colegiul Naţional Militar 'Mihai Viteazul' din Alba Iulia, după care a făcut o ”baie de mulţime”.

Iohannis a afirmat că este impresionat de numărul mare de participanţi prezenţi la manifestări "într-un loc plin de istorie, care este foarte frumos amenajat", el felicitându-i pe primarul oraşului şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Alba.

Invitat la Blaj cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la Adunarea Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848, preşedintele Klaus Iohannis participă, sâmbătă, şi la dezbaterea "Blaj 1848-2018: conştiinţă naţională şi destin european", în cadrul căreia va avea un dialog cu reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai mediului asociativ, cu oameni de afaceri, sportivi, personalităţi culturale, elevi şi profesori.

Aflat la a doua sa vizită în Blaj ca preşedinte, după cea efectuată în iunie 2016, Klaus Iohannis este primul şef de stat care a participat în ultimele două decenii la ceremoniile organizate, an de an, pe Câmpia Libertăţii în cinstea eroilor paşoptişti.

În ultimii doi ani, Câmpia Libertăţii s-a aflat într-un amplu proces de modernizare, o investiţie realizată în parteneriat de către autorităţile locale şi CJ Alba.

Aici s-au adunat în mai 1848 zeci de mii de români transilvăneni - ţărani, clerici, intelectuali. Datorită numărului mare de participanţi, 40.000, Adunarea populară nu s-a putut ţine în oraş, ci s-a desfăşurat pe câmpia largă din răsăritul oraşului, de lângă Târnava Mare, căreia de atunci i se spune Câmpia Libertăţii.

Prezenţa la această manifestare şi a unor români din celelalte provincii ale ţării, printre care Alexandru Ioan Cuza, Alecu Russo, Lascăr Rosetti, Vasile Alecsandri, Gheorghe Sion, a făcut din Marea Adunare de la Blaj unul din cele mai semnificative momente ale Revoluţiei române de la 1848.

În amintirea evenimentelor din 1848, aici a fost înălţată, în 1977, opera sculptorului Ion Vlasiu, "Gloria", un monument din piatră înalt de 18 metri, alcătuit dintr-o poartă ce semnifică intrarea în istorie, în faţa căreia se află trei statui feminine identice, din bronz, cu laurii gloriei deasupra capului, simbolizând cele trei ţări româneşti. La baza monumentului sunt inscripţionate cuvintele: "Noi vrem să ne unim cu ţara!".

Anterior, în 1973, la 125 de ani de la Revoluţia de la 1848, a fost ridicat pe Câmpia Libertăţii un complex monumental cu 24 de busturi de bronz ale paşoptiştilor, realizate de diferiţi sculptori, dezvelirea statuilor având loc în prezenţa lui Nicolae Ceauşescu. În urmă cu peste un deceniu, au mai fost adăugate încă două busturi.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult