Iohannis participă astăzi la o întâlnire cu reprezentanţii statelor din cadrul Parteneriatului Estic
Întâlnirea are loc la invitaţia Preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, şi este prilejuită de aniversarea a 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic, iniţiativă care constă în crearea unei zone comune de democraţie, prosperitate, stabilitate şi strânsă cooperare între statele membre UE şi statele partenere, precizează Administraţia prezidenţială.
La întâlnire vor participa, de asemenea, şi reprezentanţii principalelor instituţii europene, Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate al Uniunii Europene, Federica Mogherni, şi Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani. Preşedintele României va fi prezent la eveniment în calitate de şef al statului care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
Cu acest prilej, preşedintele Klaus Iohannis se va pronunţa pentru continuarea angajamentului Uniunii în cadrul Parteneriatului Estic, dar şi pentru aprofundarea şi consolidarea acestui parteneriat.
Totodată, şeful statului va sublinia faptul că, în cei 10 ani de la lansare, Parteneriatul a contribuit la consolidarea economiilor şi a societăţilor partenerilor din Est, dar şi la extinderea stabilităţii la frontierele UE.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia faptul că Uniunea Europeană va acţiona în continuare în funcţie de nivelul de ambiţie al partenerilor estici, respectând alegerile individuale ale acestor state, menţionând că Uniunea aşteaptă un angajament politic continuu din partea ţărilor partenere în ceea ce priveşte punerea în aplicare a angajamentelor luate în relaţie cu UE, se mai arată în comunicat.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!