Iohannis, mesaj pentru antreprenori: ”Statul de drept este un bun public”
Galerie foto
Discursul președintelui:
„Domnule Președinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România,
Doamnelor și domnilor,
Felicit Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România pentru organizarea acestui eveniment și, totodată, transmit felicitări reprezentanților IMM-urilor în anul Centenarului Marii Uniri.
Contribuția dumneavoastră este vitală pentru economia și societatea românească, prin promovarea autentică a antreprenoriatului și a valorilor pieței libere.
Stimați invitați,
Modernizarea țării noastre la orizontul următoarelor decenii depinde, în foarte mare măsură, de anvergura și calitatea investițiilor realizate în economie.
După un avans economic de aproape 7% anul trecut, bazat în principal pe aportul consumului, evoluțiile actuale ne arată cât de important este ca economia să genereze o creștere de calitate, bazată pe investiții și exporturi. Numai o creștere economică robustă, calitativă, poate susține sporirea pe termen lung a veniturilor populației și a bunăstării economico-sociale.
Din acest punct de vedere, încă este deficitară acțiunea guvernamentală în privința unor aspecte esențiale pentru bunăstarea IMM-urilor și a economiei, precum dezvoltarea infrastructurii de transport, folosirea fondurilor europene, încurajarea industriilor inovative, dar și găsirea de soluții durabile în privința deficitului de angajați calificați din economie.
Doamnelor și domnilor,
Îmbunătățirea competitivității economice se bazează pe politici publice inteligente, pe care decidenții să le elaboreze în sensul promovării inovării și a noilor tehnologii, al dezvoltării piețelor financiare și al educației în spiritul performanței.
Digitalizarea pe scară largă a administrației, de exemplu, ar reduce semnificativ birocrația și ar aduce beneficii importante prin creșterea productivității firmelor și scăderea evaziunii fiscale.
Consider că autoritățile trebuie să facă mai multe eforturi pentru a înlesni accesul IMM-urilor la finanțare, licitații publice sau la obținerea ajutoarelor de stat.
În economia modernă, dezvoltarea firmelor se face prin capital atras de la bănci și de pe piețele financiare.
În condițiile în care întreprinzătorii români se confruntă cu dobânzi mult mai ridicate decât în restul țărilor din Uniunea Europeană, aproximativ trei sferturi dintre IMM-uri se bazează pe autofinanțare. Totodată, doar 10% dintre IMM-uri vizează accesarea de fonduri structurale nerambursabile.
Tocmai de aceea, adoptarea unor măsuri de simplificare în aceste domenii ar aduce cu siguranță beneficii însemnate pentru întreprinzătorii mici și mijlocii.
Soliditatea mediului antreprenorial este direct proporțională cu bunăstarea economico-socială, de aceea este important ca întreprinzătorii să dispună de condiții cât mai favorabile de desfășurare a afacerilor.
Doamnelor și domnilor,
Mediul de afaceri, cât și întreaga societate românească, pot beneficia enorm de pe urma unui cadru legislativ eficient, însoțit de instituții puternice și independente. Statul de drept este un bun public, iar sănătatea mediului de afaceri depinde în mod esențial de stabilitatea și predictibilitatea regulilor jocului.
În acest sens, doresc să subliniez că schimbările din domeniul fiscal sau al pieței muncii trebuie să aibă și un orizont de predictibilitate, care să evite bulversarea continuă a mediului antreprenorial și a planurilor de afaceri ale dumneavoastră.
În ultima perioadă, oamenii de afaceri au atras atenția, în mod sistematic, asupra faptului că activitatea din multe sectoare ale economiei noastre, de la agricultură și construcții la activitățile de comerț, este tot mai afectată de lipsa forței de muncă.
Rata șomajului la nivel național se îndreaptă către 4%, însă tinerii sunt în continuare afectați, deoarece 16% dintre tinerii de până în 24 de ani se află în șomaj. Această situație ar putea fi îmbunătățită printr-un set de măsuri care să faciliteze mobilitatea forței de muncă la nivel național și participarea tinerilor pe piața muncii în profesiile deficitare. Ar fi în avantajul tuturor dacă segmentul dinamic, al tinerilor, ar fi mai bine încurajat în relația cu piața muncii.
Consider esențial ca sistemul educațional să probeze flexibilitate și adaptabilitate la cerințele și așteptările angajatorilor, de exemplu prin mutarea accentului pe dezvoltarea abilităților IT sau a unor aptitudini practice.
În acest sens, mediul de afaceri este îndreptățit să aștepte măsuri responsabile pe linia politicilor salariale. Susținerea forței de muncă și a bunăstării angajaților nu trebuie să însemne punerea unor costuri nesustenabile pe umerii întreprinzătorilor.
Doamnelor și domnilor,
Contextul în care România va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene se anunță unul complex, marcat de provocări multiple. Avem în vedere promovarea unei agende europene pentru antreprenoriat, abordare care îmi doresc să fie deopotrivă realistă și ambițioasă.
Este deosebit de important ca decidenții politici europeni să audă vocea mediului de afaceri pe subiecte de interes comun, precum stimularea inițiativei private, a creșterii productivității și competitivității în economiile noastre.
În încheiere, felicit Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România pentru activitatea sa la nivel național, dar și european, în slujba dezvoltării antreprenoriatului. Programele de educație antreprenorială pe care le promovați reprezintă ingredientul indispensabil pentru dezvoltarea unui mediu privat competitiv.
Vă îndemn să fiți încrezători, să ridicați din ce în ce mai sus ștacheta performanțelor economice și vă asigur de întreg sprijinul meu privind dialogul onest și constructiv cu sectorul antreprenorial.
Vă mulțumesc și vă doresc mult succes în activitatea dumneavoastră!”
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!