Iohannis: PSD încearcă să îndoaie legile pentru a-şi scăpa liderul de puşcărie
Întrebat, la Craiova, unde şi-a lansat ultimul volum, care a fost mesajul pe care l-a primit de la liderii europeni la summitul de la Sibiu, Klaus Iohannis a răspuns: ”Pentru liderii europeni, România contează. Pentru liderii europeni, românii contează. Am spus acest lucru şi cu altă ocazie. Este fenomenal de important de înţeles: pentru Europa, pentru Uniunea Europeană, România contează, românii contează. Ştiţi cine nu contează pentru Europa? PSD nu contează. Cred că între timp toată lumea ştie şi de ce este aşa. Nu pentru că un partid trebuie exclus, ci pentru felul în care PSD a guvernat de doi ani şi jumătate încoace”.
Iohannis a explicat că liderii europeni nu se amestecă în probleme foarte concrete ale unui stat, în chestiuni de politică internă sau economie, însă ţin foarte mult la respectarea statului de drept, scrie News.ro.
Iohannis a afirmat că ”PSD încearcă să îndoaie legile pentru a-şi scăpa liderul de puşcărie, PSD încearcă să subjuge justiţia pentru a scăpa corupţii şi hoţii care s-au cocoţat în vârful statului şi asta în Europa şi în România este inacceptabil”.
”De aceea nu mai vorbeşte nimeni dintre liderii europeni relevanţi cu PSD. Nu fiindcă nu ar vrea să fie cu românii, nu fiindcă ar vrea să ne impună ceva. Te şi doare capul când îi auzi pe pesedişti cum merg în ţară, în campanie electoral, şi încearcă să vină cu tot felul de idei caudate. Dar noi ştim: fiindcă Europa nu vrea acest PSD care ignoră toate valorile de bază. PSD nu mai vrea Europa şi încearcă să ne vândă ideea că nu e chiar aşa bine cu Europa”, a mai spus Iohannis.
Iohannis: ”România merită mai mult” decât PSD
Preşedintele Klaus Iohannis a mai menționat că trăim într-o lume globalizată, complicată, unde totul se face împreună, și că sloganuri de genul «România merită mai mult» nu sunt suficiente.
”Dacă îşi vede fiecare numai de bucăţica lui, o rezolvă mai bine sau mai rău, probabil mai degrabă mai rău, şi pierdem toţi. Lumea este complicată în ziua de astăzi, dragii mei, nu mai este suficient să vezi numai ce este chiar în faţa nasului tău, trebuie să vedem un pic dincolo. Trăim într-o lume globalizată, pe de-o parte, asta înseamnă că toţi suntem cu toţii în contact - şi nu numai prin reţelele sociale ci şi prin economie, prin evoluţiile economice. Pe de altă parte, vedem foarte clar că statele mici nu mai sunt auzite singure. În lumea aceasta, trebuie să stăm împreună dacă vrem să contăm. Cum îşi imaginează pesediştii că dacă stăm noi singuri, aşa, mai ocoşi, şi scriem pe panouri «România merită mai mult»¬ - au uitat să completeze decât PSD - lumea ne bagă în seamă. Nu te bagă în seamă. Da, merităm mai mult, aşa e”, a spus Klaus Iohannis.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: News.ro
Etichete: klaus iohannis , PSD , discurs , critici , lideri europeni
Dată publicare: 21-05-2019 21:00