Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Iohannis, despre motivarea CCR privind revocarea lui Kovesi: ”Mai avem un pic de citit”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, întrebat când va lua o decizie despre eventuala revocare din funcţia de procuror-şef al DNA a Laurei Codruţa Kovesi, că este nevoie să reacţioneze într-un timp rezonabil.

"Este nevoie să reacţionez într-un timp rezonabil, nu putem să stăm, de exemplu, până în decembrie.

Dar nu cred că cineva serios aşteaptă de la mine să aplic mecanic o decizie într-o zi sau două. Repet, nu-mi doresc să ajungem într-un stat care se bazează pe o formă fără fond, ci doresc, dacă aceste teme acum au apărut, să avem o dezbatere, să avem o discuţie, să ne lămurim înainte să facem un pas", a spus Iohannis.

Întrebat dacă o eventuală demisie a Laurei Codruţa Kovesi ar detensiona situaţia, el a negat.

"În mod paradoxal, nu, fiindcă întrebările au fost puse, lucrurile au fost scrise într-o motivare a deciziei CCR şi ele trebuie să primească un răspuns. Nu putem să stăm şi să ne întrebăm: bun, şi acum ce-i cu procurorii, şi acum ce-i cu lupta anticorupţie? Nu, lupta anticorupţie trebuie să continue, procurorii trebuie să fie independenţi, în niciun caz nu pot fi controlaţi politic, nu putem să avem un superministru care dictează preşedintelui ce să facă. Deci, aceste lucruri sunt foarte importante de lămurit, altfel rămânem cu o incertitudine care agravează lucrurile, în loc să le lămurească", a afirmat Iohannis.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis, reacție acidă după mitingul PSD: Se trezește un politician care este și infractor să amenințe magistrații

El a conchis că nu încalcă Legea fundamentală nedând un răspuns rapid la această chestiune, ci că veghează la aplicarea Constituţiei.

De altfel, întrebat dacă a citit motivarea Curții Constituționale, prin care i se solicită revocarea din funcție a șefei DNA, Iohannis a spus că mai are ”un pic” de citit.

”Am citit motivarea deciziei Curții. Ca să nu apară așa o confuzie în spațiul public, eu am spus de prima dată când m-ați întrebat că voi citi această motivare până când o înțeleg foarte bine, deci mai avem un pic de citit.” - a spus șeful statului.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult