Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Iohannis: Este posibil ca, la începutul anului, să avem 2-3 tipuri de vaccin, poate chiar 4

Your browser doesn't support HTML5 video.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România ar putea avea la dispoziție, la începutul anului viitor, două tipuri de vaccin împotriva Covid-19, din cele 3 sau 4 care vor fi disponibile la nivel european.

”În acest moment, știm sigur că sunt mai multe variante de vaccin care sunt în fază avansată de testare-aprobare și este foarte posibil ca la începutul anului viitor să avem 2-3 tipuri, poate chiar 4 tipuri de vaccin, care toate funcționează bine.” - a declarat Klaus Iohannis după vizita efectuată luni la Spitalul de urgență București.

Șeful statului a precizat că primele doze vor fi folosite pentru medici și pentru pacienții cu boli periculoase în combinația cu Covid-19.

”Este destul de probabil să avem chiar de la începutul anului să avem un vaccin sau două disponibile și pentru noi, în România. Sigur, vorbim de primele tranșe, care, însă vor fi suficiente pentru a vaccina întregul personal medical din România, majoritatea pacienților cu boli care au dovedit că sunt periculoase în combinația Sars-Cov-2 și cred că asta este o veste foarte bună.” - a mai spus președintele Klaus Iohannis.

Iohannis: Vaccinurile sunt eficiente şi sigure

 

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis, la call-center-ul DSP Bucureşti: ”Măsurile de restricție încep să dea primele rezultate”

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat convins de succesul campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus, susţinând că vaccinurile sunt "eficiente" şi "sigure".

"Deja în cursul acestei săptămâni intenţionez să vizitez un centru de vaccinare şi în acest fel, lumea va putea să vadă că nu vorbim despre o teorie, ci vorbim despre un demers practic. Deci, la noi, campania de vaccinare va fi o campanie de succes şi chiar dacă mai sunt unii care comentează că poate vaccinul este nu ştiu cum, vă asigur că vaccinurile care se produc acum, pentru această campanie, sunt eficiente, sunt sigure şi un lucru care cred că este important de ştiut: vaccinarea nu este obligatorie, dar eu sunt convins că prin rezultatele pe care le vom obţine în primele luni de zile, cam toată lumea se va convinge de siguranţa acestor vaccinuri şi va dori să se vaccineze şi în acest fel vom termina pandemia, pur şi simplu. Deci, toate acestea sunt veşti foarte bune", a afirmat șeful statului.

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis:

 

”Astăzi este sărbătoarea Sfântului Andrei și, cu această ocazie, dați-mi voie să vă spun tuturor „La mulți ani!" și să vă doresc multă sănătate.

 

Este o sărbătoare specială pentru noi, românii și, cu această ocazie, fiind o sărbătoare frumoasă, cred că este foarte bine să ne îndreptăm gândul și spre cei care o duc mai rău decât noi. Mă gândesc în special, astăzi, la cei bolnavi, dar cu o notă foarte specială, și, de fapt, asta am vrut să subliniez cu vizita mea de astăzi aici, mă gândesc la medici și întreg personalul medical care se ocupă, se îngrijesc de oamenii bolnavi. Prin vizita de astăzi la Spitalul Universitar de Urgență am vrut să subliniez că este bine să vedem și să apreciem munca medicilor și munca personalului medical, în sens mai larg, de la noi.

Am văzut astăzi un spital extraordinar de bine organizat și, cu această ocazie, vreau să îi felicit pe cei doi medici care m-au însoțit - domnul manager, doamna director medical - și întreg personalul de aici. Un spital care a reușit să pornească dintr-o situație complicată care a existat aici în luna martie și să ajungă să funcționeze perfect. Cu toate că în spital sunt și persoane fără COVID și persoane cu COVID, au reușit să separe fluxurile într-un mod remarcabil și spitalul funcționează acum aproape ca și în condiții fără pandemie.

Este absolut remarcabil și îmi doresc foarte mult ca acest exemplu să fie preluat și mai departe, dar îmi doresc și ca acest exemplu să fie folosit atunci când, împreună cu domnul ministru al Sănătății, vom construi întreaga reformă a sistemului de sănătate. După alegeri, asta am mai spus-o și sunt foarte hotărât să urmăresc în continuare, după alegeri cu o nouă majoritate parlamentar, cu un guvern sprijinit solid din Parlament, sunt convins că putem să punem pe picioare o astfel de reformă care dă o cu totul și cu totul altă față întregului sistem de sănătate din România, însă ce am văzut astăzi îmi confirmă, îmi reconfirmă a nu știu câta oară că avem în spitalele noastre oameni foarte performanți, foarte bine organizați, oameni dedicați 100% muncii pe care o fac.

Este o rază de lumină pe care o subliniez în mod expres astăzi și îmi dă convingerea că vom reuși să facem din sistemul de sănătate românesc un sistem notabil de performant pentru întreaga noastră regiune.

Dacă dumneavoastră aveți întrebări, poftiți!”

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Domnule Preşedinte, știm cu toţii că vom trece peste pandemie mai uşor cu ajutorul vaccinului anti-COVID. Având în vedere că sunt specialişti care ne spun că vaccinul ar putea ajunge în România în decembrie, alți specialişti că ar ajunge în ianuarie, de asemenea, sunt specialişti care ne spun că va fi nevoie de o singură doză, alţii că va trebui să va trebui să-l facem anual ca şi pe cel gripal, în urma discuțiilor dumneavoastră cu reprezentanții Comisiei Europene, ce ne puteți spune că știm sigur în acest moment despre vaccinul anti-COVID?

Președintele  Klaus Iohannis: ”În acest moment, știm sigur că sunt mai multe tipuri de vaccin care sunt în faze avansate de testare-aprobare şi este foarte posibil ca la începutul anului viitor să avem două-trei, poate chiar patru tipuri de vaccin, care toate funcționează bine.

Este destul de probabil să avem chiar de la începutul anului un vaccin sau două disponibile şi pentru noi, în România. Sigur, vorbim de primele tranșe, care însă vor fi suficiente pentru a vaccina întregul personal medical din România, majoritatea pacienților cu boli care au dovedit că sunt periculoase în combinația cu SARS-CoV-2 şi cred că asta este o veste foarte bună. Noi cu toţii pornim de la premisa că vaccinarea populației în masă se va putea petrece undeva în primăvară, însă este clar că trebuie să așteptăm un pic pentru a avea descrierea exactă pentru fiecare vaccin, pentru ca medicii să decidă cine ce vaccin primește, pentru ca efectul să fie optimal. Însă noi am făcut în ultimele săptămâni pași importanți în direcția consolidării Strategiei de vaccinare, ea este deja aprobată în Guvern. Va fi aprobată în această săptămâna și în CSAT. Suntem pregătiți!

Deja în cursul acestei săptămâni intenționez să vizitez un centru de vaccinare și în acest fel, lumea va putea să vadă că nu vorbim despre o teorie, ci vorbim despre un demers practic. Deci, la noi, campania de vaccinare va fi o campanie de succes și chiar dacă mai sunt unii care comentează că poate vaccinul este nu știu cum, vă asigur că vaccinurile care se produc acum, pentru această campanie, sunt eficiente, sunt sigure și un lucru care cred că este important de știut: vaccinarea nu este obligatorie, dar eu sunt convins că prin rezultatele pe care le vom obține în primele luni de zile, cam toată lumea se va convinge de siguranța acestor vaccinuri și va dori să se vaccineze și în acest fel vom termina pandemia, pur și simplu. Deci, toate acestea sunt vești foarte bune.

Jurnalist: Domnule Președinte, vreau să vă întreb dacă vă gândiți să promulgați legea pentru redeschiderea piețelor?

Președintele României: Legea pentru redeschiderea piețelor nu a ajuns la mine. Dacă aveți mai departe alte întrebări.

Jurnalist: Domnule președinte, având în vedere că multe localități sunt încă în carantină, v-aţi gândit că puteți face o estimare a prezenței la vot la alegerile de duminică?

Președintele României: ”Da, este oarecum dificil de estimat ce prezență vom avea la vot. Există niște interpretări ale sociologilor, dar dați-mi voie, foarte sincer, să vă spun că eu îmi doresc să fie o prezență mare la vot. Sunt alegeri cu o miză mare. Ne alegem Parlamentul pentru următorii patru ani, patru ani în care dorim să implementăm reforme importante și avem nevoie de o stabilitate politică semnificativă. Este clar, din toate sondajele, că PSD va fi ținut în afara deciziei politice - și acolo trebuie să stea - dar în rest, sigur, depinde și cum vor merge oamenii la vot. Însă în ce privește carantina, dați-mi voie să vă spun că nu există niciun fel de discriminare pentru alegători, pentru orașele sau localitățile care sunt carantinate. Indiferent dacă trăiți într-un oraș care are o incidență mică sau trăiți într-un oraș care este carantinat, toată lumea are același drept să meargă la vot, are exact aceleași posibilități, secțiile de vot vor fi pregătite peste tot, vor fi respectate toate condițiile pentru ca votul să se desfășoare în maximă siguranță și de aceea, invit pe români să meargă în număr mare la vot.”

Jurnalist: V-ați gândit cumva la măsuri pentru cei care provin din altă localitate, dar în acest moment locuiesc într-o altă localitate și vor să voteze, chiar să cheme urna mobilă la ei, dar nu pot face acest lucru pentru că legislația nu le permite. Cum ar putea ei să voteze.

Președintele României: ”Biroul Electoral Central a analizat și analizează în continuare toate situațiile și au găsit până acum soluții pentru toate situațiile. Sunt convins că nu va fi nicio piedică pentru absolut nimeni. Fiecare român care dorește să voteze, și sper să fie cât mai mulți, poate să o facă în siguranță”.

Jurnalist: Domnule Președinte, ne așteptăm la creșterea numărului de infectări după alegerile parlamentare? La alegerile locale am văzut că infectările au crescut.

Președintele României: ”Nu ne aşteptăm la o creştere a numărului de infectări sau a ratei de infectare după alegerile parlamentare, pentru un motiv foarte simplu: noi suntem bine pregătiți, cunoaștem felul în care ne-am pregătit pentru alegerile locale, a funcționat foarte bine atunci și va funcționa mult mai bine, fiindcă am prelucrat toate cazurile care au fost de prelucrat și din fericire, au fost foarte puține de la locale. Dați-mi voie să vă spun că acea creștere nu s-a datorat alegerilor locale. Alegerile locale s-au desfășurat în perioada în care în toată lumea, și în special în toată Europa, numărul de cazuri a crescut de la săptămână la săptămână. Alegerile locale s-au desfășurat în maximă siguranță și nimeni nu s-a infectat fiindcă s-a dus la vot, oamenii s-au infectat fiindcă nu au respectat toţi normele care au fost atunci în vigoare. Între timp, avem măsuri mai ferme și vedem că foarte, foarte mulți români le respectă. Asta este o veste extraordinar de bună. Pe de altă parte, siguranța medicală a secțiilor de votare va fi de data aceasta mai bună decât la locale. Deci, nu, nu ne așteptăm la o creștere a ratei infectării după parlamentare.”

Jurnalist: Voiam să vă întreb pe ce criterii ați ales românii care vor fi mâine decorați pentru merite deosebite?

Președintele României: ”Ca de fiecare dată de Ziua Națională, decorez persoane cu merite deosebite, întreagă echipă a Administrației Prezidențiale, împreună cu Ministerele, lucrează la aceste propuneri și finalul unei munci de luni de zile de selectare a propunerilor, de verificare și promovare a unor persoane merituoase se finalizează cu decorarea care va avea loc mâine.”

Jurnalist: Domnule Președinte, aţi spus dumneavoastră că astăzi, fiind o zi de sărbătoare, e un bun prilej să ne gândim la bolnavi. Profit de ocazie că este și domnul ministru al Sănătaţii lângă dumneavoastră, să vă întreb ce se întâmplă cu pacienţii care acum stau în corturi? Spun că le este foarte frig, există soluţii pentru ei? Ne gândim la ei?

Președintele României: ”Se lucrează la soluţii. Chiar astăzi am discutat despre aceste situații şi este clar că nu putem să lăsăm oamenii iarna în corturi care nu sunt suficient de bine încălzite. Împreună cu domnul ministru, deja se lucrează la soluții și sunt sigur că în cel mai scurt timp nu vor mai exista pacienți care stau în cort în frig. Vă mulțumesc! Încă o dată, vă doresc tuturor „La mulți ani” și multă sănătate!”

 

Duminică, preşedintele Klaus Iohannis a vizitat call centerul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti amenajat la Arena Naţională.

 

 

 

 

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult