Iohannis a contestat la CCR legea care permite parlamentarilor să fie comercianţi
Your browser doesn't support HTML5 video.
La data de 30 decembrie 2017, Parlamentul a transmis preşedintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Legea dedusă controlului Curţii Constituţionale are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 161/2003 în sensul eliminării incompatibilităţii funcţiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean, cu calitatea de comerciant persoană fizică.
Preşedintele consideră că, prin modul în care a fost adoptată, dar şi prin conţinutul normativ, această lege este neconstituţională întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 11 alin. (1), ale art. 65 alin. (2) lit. j), ale art. 75 alin. (1) şi alin. (5) raportat la art. 105 alin. (2) şi ale art. 148 alin. (4) din Constituţie.
Şeful statului precizează că, având în vedere că se reglementează într-o materie ce ţine de statutul deputaţilor şi al senatorilor, actul normativ ar fi trebuit adoptat în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului. Or, legea a fost respinsă în integralitatea ei de Senat în şedinţa din data de 27.11.2017 şi adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 20.12.2017.
În ceea ce priveşte funcţia de membru al Guvernului, preşedintele aminteşte că art. 105 din Constituţie reglementează incompatibilităţile, prevăzând la alin. (2) că alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. De aceea, spune preşedintele, Senatul ar fi trebuit să fie Cameră decizională. Or, legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost dezbătută de Senat în calitate de primă Cameră sesizată - fiind respinsă - şi adoptată de către Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională.
”Prin eliminarea incompatibilităţii unor funcţii sau demnităţi publice cu calitatea de comerciant persoană fizică, legea dedusă controlului de constituţionalitate – diminuează standardele de integritate, aducând atingere statului de drept consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie”, subliniază Klaus Iohannis.
În ceea ce priveşte incompatibilităţile stabilite prin Legea nr. 161/2003, Curtea Constituţională a statuat că acestea au rolul de a asigura îndeplinirea cu neutralitate a mandatului de către persoane care exercită o funcţie publică de autoritate, în deplină concordanţă cu principiile imparţialităţii, integrităţii şi transparenţei. Incompatibilităţile nu constituie o restrângere a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, ci o garanţie de natură să confere o autoritate morală de necontestat persoanelor care exercită anumite mandate (Decizia nr. 304/2013).
În privinţa incompatibilităţii dintre deputaţi/senatori şi calitatea de comerciant persoană fizică, Curtea Constituţională a reţinut că art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 şi art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 sunt norme clare, previzibile, stabilind precis conduita senatorilor/deputaţilor, astfel încât starea de incompatibilitate să poată fi evitată, iar scopul legii de asigurare a imparţialităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi de protejare a interesului social să fie atins şi că încadrarea unei persoane fizice ce desfăşoară o activitate economică autorizată ca fiind „comerciant” constituie un aspect referitor la interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, respectiv Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) şi instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de A.N.I. (Decizia nr. 869/2015).
În ceea ce priveşte aleşii locali, regimul incompatibilităţilor a fost supus în mai multe rânduri controlului de constituţionalitate. Astfel, Curtea Constituţională a statuat, cu valoare de principiu, că „reglementarea reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice. Curtea a constatat că instituirea unei astfel de reglementări este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică de autoritate a atribuţiilor ce le revin potrivit Constituţiei, în deplină concordanţă cu principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public” (Decizia nr. 225/2011, Decizia nr. 1.484/2011, Decizia nr. 396/2013). Totodată, instanţa constituţională a reţinut că „nu se poate îndeplini o funcţie publică ce obligă la transparenţa modului de utilizare şi administrare a fondurilor publice, dacă, în acelaşi timp, o persoană este angrenată şi în mediul de afaceri, întrucât cumularea celor două funcţii ar putea duce la afectarea intereselor generale ale comunităţii şi a principiilor care stau la baza statului de drept”; iar prin această incompatibilitate „se instituie o garanţie a exercitării funcţiei publice în condiţii de imparţialitate şi transparenţă decizională, obiectiv ce urmăreşte protejarea interesului public constând în apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor” (Decizia nr. 739/2014 şi Decizia nr. 683/2015). De asemenea, Curtea a mai subliniat că o cumulare a funcţiilor publice cu cele private „ar putea duce la atingerea interesului public şi a încrederii cetăţenilor în autorităţile administraţiei publice” (Decizia nr. 93/2015).
În ceea ce priveşte, incompatibilitatea funcţiei de primar, viceprimar, primar general, viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean cu anumite funcţii private, în jurisprudenţa constituţională s-a stabilit că aceasta nu este o condiţie de eligibilitate, iar înlăturarea ei depinde de voinţa celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calităţi incompatibile. Astfel, nu se poate îndeplini o funcţie publică care obligă la transparenţa modului de utilizare şi administrare a fondurilor publice, dacă în acelaşi timp o persoană este angrenată şi în mediul de afaceri, întrucât cumularea celor două funcţii ar putea duce la afectarea intereselor generale ale comunităţii şi a principiilor care stau la baza statului de drept (Decizia nr. 739/2014 şi Decizia nr. 640/2016).
”Aşadar, scopul Legii nr. 161/2003, ce instituie anumite incompatibilităţi pentru funcţii şi demnităţi publice, este acela de a asigura imparţialitatea, protejarea interesului social şi evitarea conflictului de interese în exercitarea acestora. Iar pentru atingerea acestui deziderat, a fost instituită şi sancţiunea pentru persoana aflată în stare de incompatibilitate, respectiv cea a decăderii din dreptul de a mai ocupa orice altă funcţie eligibilă pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului - art. 1 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (Decizia nr. 418/2014). Or, prin abrogarea de către legea dedusă controlului de constituţionalitate a unora dintre cazurile de incompatibilitate este, practic, eliminată o garanţie de exercitare a funcţiei publice cu imparţialitate şi ferită de orice interese care ar putea să împiedice exercitarea sa în interes public”, se arată în document.
Preşedintele reclamă şi că pretinsa neclaritate a noţiunii de „comerciant” – ca raţiune a intervenţiei legislative – nu poate fi primită şi vine în contradicţie chiar cu cele statuate de Curtea Constituţională. Astfel, Curtea a reţinut că pretinsa neconstituţionalitate a art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 este susţinută prin aceea că noţiunea de „comerciant persoană fizică” nu este definită de un text de lege clar şi că dispoziţiile de lege criticate fac trimitere la o serie de alte norme legale determinând, în acest fel, o lipsă de claritate şi previzibilitate, contrar prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). Din acest punct de vedere, Curtea observă că aspectele invocate de autorul excepţiei vizează, în realitate, interpretarea şi aplicarea legii, operaţiuni care constituie atributul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei. În acest sens, prin Decizia nr. 869/2015, Curtea a reţinut că definirea unei persoane fizice ce desfăşoară o activitate economică autorizată ca fiind „comerciant” presupune o analiză de la caz la caz, în funcţie de particularităţile fiecărei speţe, de către instituţiile/autorităţile publice competente, în raport cu coordonatele cuprinse în legislaţia în materie, spre exemplu, art. 6 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.
”Prin urmare, a determina în concret dacă o persoană fizică desfăşurând o anumită activitate cu caracter lucrativ se încadrează sau nu în categoria „comercianţilor”, în vederea stabilirii existenţei stării de incompatibilitate dintre această calitate şi funcţia de viceprimar, constituie aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, respectiv Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţie (Decizia nr. 173/2017)”, se arată în document.
Preşedintele mai arată că, prin eliminarea incompatibilităţii unor funcţii sau demnităţi publice cu calitatea de comerciant persoană fizică, legea dedusă controlului de constituţionalitate aduce atingere angajamentelor internaţionale în materie de integritate asumate de România, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi ale art. 148 alin. (4) din Constituţie
Astfel, conform art. 148 alin. (4) din Constituţie, Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării la Uniunea Europeană şi din celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Prin Decizia 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, de stabilire a unui mecanism de cooperare şi verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei, România „are obligaţia de a aplica acest mecanism şi a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (4) din Constituţie” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 2/2012).
Dintre cele patru obiective stabilite, cel de-al doilea obiectiv vizează instituirea unei agenţii de integritate cu competenţe de verificare a averii, a incompatibilităţilor şi a potenţialelor conflicte de interese, care să emită hotărâri cu caracter obligatoriu pe baza cărora să se poată aplica sancţiuni disuasive. Restrângerea sferei de aplicare a incompatibilităţilor dintre demnităţile şi funcţiile publice de deputat, senator, membru al Guvernului, perfect, subprefect, primar, viceprimar, primar general, viceprimar al Municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean şi calitatea de comerciant persoană fizică este de natură să afecteze activitatea de verificare a incompatibilităţilor de către A.N.I., precum şi să relativizeze cadrul legislativ de integritate, respectiv să vină în contradicţie cu standardele Curţii Constituţionale în materie de integritate.
Printre recomandările făcute de Comisia Europeană în cadrul rapoartelor de verificare a progresului realizat de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, au fost amintite următoarele: „ (...) să se asigure că nu există excepţii de la aplicabilitatea actelor legislative privind incompatibilitatea, conflictele de interese şi averile nejustificate” (Raportul din luna ianuarie 2014), „ (...) să exploreze modalităţi de îmbunătăţire a acceptării publice şi a punerii eficace în aplicare a normelor în materie de incompatibilitate şi a măsurilor de prevenire a situaţiilor de incompatibilitate” (Raportul din luna ianuarie 2015), „ (...) integritatea ar trebui să fie principiul călăuzitor în viaţa publică, iar cadrul juridic şi instituţiile din domeniul integrităţii să fie concepute pentru a promova acest obiectiv. Este important să se îmbunătăţească acceptarea publică şi punerea în aplicare eficace a normelor în materie de incompatibilitate şi să se pună accentul pe prevenirea în amonte a incompatibilităţii şi a conflictului de interese.” (Raportul din luna ianuarie 2016), sau faptul că „ (...) Parlamentul ar trebui să dea dovadă de transparenţă în procesul său decizional cu privire la acţiunile întreprinse în urma hotărârilor definitive şi irevocabile având ca obiect incompatibilităţi, conflicte de interese şi averi ilicite pronunţate împotriva membrilor săi” (Raportul din luna ianuarie 2017).
”Or, eliminând incompatibilitatea dintre o serie de demnităţi şi funcţii publice şi calitatea de comerciant persoană fizică, legea criticată contravine tuturor acestor recomandări, întrucât permite persoanelor aflate în funcţii de autoritate să desfăşoare activităţi comerciale aducătoare de profit care pun sub semnul întrebării principiul neutralităţii, al imparţialităţii şi al protejării interesului public în exercitarea demnităţii sau funcţiei publice”, subliniază preşedintele.