Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Institutul Wiesel critică explicațiile date de Ambasada Israelului, după întâlnirea cu George Simion: ”Cacealmaua lui Azar”

Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel a reacționat, miercuri, la comunicatul transmis de Ambasada Israelului, privind întâlnirea dintre liderul AUR George Simion și ambasadorul israelian Reuven Azar.

Într-un comunicat care se numește ”Cacealmaua lui Azar”, Institutul Wiesel susține că întâlnirea dintre cei doi a avut loc în scopuri politice, pentru ca ambasadorul israelian ”să prezinte în fața șefilor săi un posibil actor politic extern care ar putea recunoaște și susține politica de colonizare a Israelului, politică care nu este susținută de UE, SUA și nici de România”.

Conform sursei citate, George Simion este ”un reprezentant al unui partid extremist de dreapta care promovează antisemitism, negarea Holocaustului sau mesaje instigatoare la ură față de alte minorități.”

Comunicatul transmis de Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel:

”Dintr-un comunicat de ultimă oră al Ambasadei Israel în România aflăm că: „Întrevederea ambasadorului Reuven Azar cu liderul partidului AUR a avut loc nu pentru a submina, ci pentru a sprijini lupta împotriva antisemitismului”. În fața acestei cacealmale propagandistice, Institutul “Elie Wiesel” menționează că deschiderea unui dialog oficial între AUR și Israel nu face decât să aducă atingere memoriei victimelor Holocaustului!

Citește și
euro
George Simion dezvăluie cine finanțează AUR. Câți bani are partidul în conturi

Este pentru prima oară în istoria democrației noastre recente când reprezentantul oficial al unui stat democrat întâlnește un reprezentant al unui partid extremist de dreapta care promovează antisemitism, negarea Holocaustului sau mesaje instigatoare la ură față de alte minorități. Nu credem în declarațiile de conivență ale liderului AUR, scrise probabil la dictarea ambasadorului statului Israel.

Ne exprimăm consternarea și profunda îngrijorare față de manipularea memoriei Holocaustului pentru ca E.S. dl. Reuven Azar să prezinte în fața șefilor săi un posibil actor politic extern care ar putea recunoaște și susține politica de colonizare a Israelului, politică care nu este susținută de UE, SUA și nici de România.

Domnule ambasador, am spus-o la Chișinău, la ambasada Rusiei din București, reluăm astăzi pentru dumneavoastră:

Holocaustul nu este un subiect pentru tranzacții politice, iar asumarea istoriei și memoriei Holocaustului nu se fac dintr-o mișcare de condei. Partidul AUR are la activ mult prea multe și recente manifestări agresive de negaționism pentru ca o simplă declarație incompletă să îi confere credibilitate.

Vă oferim spre documentare ultimul raport din luna iulie „Antisemitism de 20%. Evoluția manifestărilor anti-Semite în spațiul public offline și online din România, 2022-2023”.

Mesajul Institutului Wiesel vine la scurt timp după ce Ambasada Israelului a transmis că întâlnirea dintre liderul AUR George Simion și ambasadorul israelian Reuven Azar a avut loc ”pentru a sprijini lupta împotriva antisemitismului.”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult