Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Imagini de la întâlnirea Vioricăi Dăncilă cu un oficial din China. VIDEO

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit luni cu vicepreşedintele Adunării Naţionale Populare a Republicii Populare Chineze şi Preşedintele Federaţiei Femeilor din Întreaga Chină, Yueyue Shen.

 

Întâlnirea dintre premierul român şi oficialul chinez a avut loc luni la Palatul Victoria, în contextul vizitei vicepreşedintele Adunării Naţionale Populare a Republicii Populare Chineze, pentru realizarea unui schimb de experienţă la nivel guvernamental şi parlamentar şi pentru consolitarea relaţiei dintre cele două state, transmite News.ro.

Premierul Dăncilă a reafirmat dorinţa României de intensificare a colaborării dintre România şi China pe plan economic şi comercial şi interesul ţării noastre de a atrage investiţii din China, prezentând în acest snes modificările legislative în domeniul parteneriatului public-privat, transmite Executivul.

Citește și
Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea
Dragnea și Dăncilă, reacții cu privire la o demisie a premierului: ”O să fiu mai dur decât de obicei”

"În cadrul convorbirilor au fost abordate oportunităţile de promovare a egalităţii de gen, aspect social cu relevanţă specială pentru România, cât şi pentru Republica Populară Chineză – şi care constituie, în acelaşi timp, o temă definitorie a preşedinţiei române a Consiliului UE în semestrul I 2019. Prim-ministrul român a reamintit susţinerea pe care România o oferă implementării unei platforme de cooperare şi încurajare a antreprenoriatului feminin, care să reunească experţi şi instituţii relevante din toate statele formatului de cooperare China-CEEC”, se mai arată în comunicatul de presă al Guvernului.

De asemenea, Viorica Dăncilă a prezentat şi eforturile făcute de ţara noastră în colaborarea dintre cele două state la nivel ştiinţific, cultural, turistic şi al relaţiilor de afaceri, inclusiv prin asigurarea de facilităţi în eliberarea vizelor de călătorie.

În acelaşi timp, oficialul chinez a transmis aprecieri pentru sprijinul arătat de Guvernul României proiectelor mari făcute în beneficiul ambelor ţări şi a subliniat importanţa dată de statul chinez relaţiilor de prietenie cu ţara noastră, mai precizează Executivul.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult