Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu, candidaţi pe lista UNPR pentru europarlamentare

Liderul UNPR Gabriel Oprea a anunţat sâmbătă că Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu vor fi pe lista UNPR pentru europarlamentare, aceştia prticipând sâmbătă la reuniunea de partid de la Constanţa.

“Suntem deosebit de onoraţi să avem pe lista pentru europarlamentare doi patrioţi români, unii dintre cei mai buni ambasadori ai ţării noastre, care au susţinut şi au promovat fără încetare imaginea României în lume. De astfel de oameni avem nevoie să reprezinte ţara peste tot în lume, nu de unii care după ce au fost trimişi de români în Parlamentul European au uitat că ei sunt români şi nu au făcut altceva decât să ne denigreze ţara. Îi cunosc pe aceşti doi bravi români de foarte multă vreme. Îmi amintesc un moment interesant: eram vicepremier, Victor Ponta era premier şi venea în vizită oficială la Palatul Victoria vicepreşedintele american Joe Biden. Aveam cu toţii emoţii, să iasă totul bine. L-a aşteptat generalul Ilie Năstase, care i-a dăruit racheta de tenis cu care a câştigat US Open, cu autograf. Domnul Biden l-a îmbrăţişat pe Ilie Năstase şi l-a întrebat: Dacă îmi las şi eu părul lung, mă fac şi pe mine general? Toată lumea s-a amuzat, atmosfera s-a relaxat automat, totul a decurs foarte bine. Acesta este Ilie Năstase! Anghel Iordănescu, o mare valoare a sportului, a fotbalului românesc. Este antrenorul secolului, iar noi suntem prieteni de o viaţă. A fost şi senator UNPR. Aceştia sunt români care au făcut cu adevărat ceva pentru România, au creat valoare şi lasă moştenire românilor această valoare. Ei sunt oamenii care trebuie votaţi, oamenii care trebuie să reprezinte în continuare România, de acum în Parlamentul European!”, a declarat preşedintele UNPR, conform news.ro.

Acesta a reluat afirmaţia conform căreia UNPR îşi propune să obţină 10% la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult