Îl va convinge Klaus Iohannis pe Joe Biden să-l susțină pentru șefia NATO? Ce cred analiștii politici
Your browser doesn't support HTML5 video.
Miercuri, Consiliul Atlantic îi va oferi lui Klaus Iohannis un premiu prestigios.
Analiștii cred însă că Iohannis va folosi această ocazie și pentru a-i convinge pe americani să-l susțină la șefia NATO.
Președintele Klaus Iohannis și-a început călătoria de la Sibiu, așa cum s-a întâmplat și când a plecat în Coreea de Sud. Alături de seful statului se află peste ocean ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și cel al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
Vizita vine în contextul în care președintele Klaus Iohannis va primi un premiu din partea Consiliului Atlantic, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său de lider transatlantic şi european.
Cristian Pîrvulescu - analist politic: ”Evident, toată lumea se gândește încă de la început, din momentul în care Atlantic Council a oferit această distincție, Atlantic Council fiind legat de NATO, toată lumea se gândește la candidatura președintelui la NATO, la Secretariatul General NATO, în condițiile în care este știut că Statele Unite au reiterat sprijinul pentru primul ministru olandez Mark Rutte. Și atunci întrebarea e: este vorba despre o vizită de compensație, o întâlnire de compensație sau este vorba despre o întâlnire de discuții de negociere?”
Cu alte cuvinte, analiștii sunt de părere că vizita ar putea avea legătură și cu anunțata candidatură a lui Klaus Iohannis la șefia NATO. Însă Statele Unite ale Amercii, alături de alte 27 de țări și-au anunțat susținerea pentru premierul olandez Mark Rutte.
Cristian Pîrvulescu, analist politic: ”Mi-e greu să spun și vom realiza despre ce e vorba în momentul în care vom vedea efectiv ceea ce se întâmplă acolo, durata întâlnirii, poza pe care o vor face, eventualele declarații, toate lucrurile astea vor conta. Este însă, greu de crezut că președintele statului își va retrage candidatura după această întâlnire ori după ce se va discuta acolo... Blocul, dacă ar primi sprijinul din partea Statelor Unite ale Americii, evident, asta ar conta, dar nu mă aștept. Nu mă aștept că Statele Unite să revină asupra unei decizii pe care au avut-o și nu așa.''
În cadrul întâlnirii, Jo Biden și Klaus Iohannis vor discuta despre situaţia din Ucraina şi din bazinul Mării Negre, întărirea securităţii în spaţiul euroatlantic și cooperarea în cadrul Parteneriatului Strategic cu Statele Unite.
Sursa: Pro TV
Etichete: NATO , klaus iohannis , joe biden , casa alba
Dată publicare: 07-05-2024 19:10