Guvernul anunță că negocierile cu sindicatele din Educație ”au luat sfârșit”. Surse: Oferta de majorare este finală
Afirmațiile lui vin chiar în timp ce sindicatele au anunțat, încă o dată, că nu acceptă oferta Guvernului.
Cărbunaru a declarat că Executivul a adoptat solicitările pe care sindicatele le-au pus pe masă.
"Astăzi putem practic să vă anunţăm că negocierile au luat sfârşit în legătură cu aceste solicitări. Din dispoziţia primului ministru, începând de astăzi domnul ministru al Muncii Marius Budăi va intensifica dialogul cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie pe tema grilei de salarizare din viitoare legea salarizării, iar doamna ministru a Educaţiei Ligia Deca va continua discuţiile cu reprezentanţii sindicatelor pentru contractul colectiv de muncă", a precizat Dan Cărbunaru.
Întrebat dacă greva a luat sfârşit, Cărbunaru a spus: "negocierile au luat sfârşit, acesta este mesajul pe care îl transmitem public".
El a explicat că Executivul este deschis la dialog, discuţiile urmând să continue cu cei doi miniştri.
"Guvernul este deschis la dialog. Tocmai ce s-a încheiat un nou dialog care este destinat activităţilor viitoare pe care doamna ministru Deca şi domnul ministru Budăi trebuie să le deruleze împreună cu reprezentanţii cadrelor didactice, tocmai pentru a îmbunătăţi sistemul educaţional din România. O parte din mecanismele care vor contribui la îmbunătăţirea acestui sistem educaţional ţin într-adevăr de componenta salarială. Acesta este rolul ordonanţei de urgenţă adoptată astăzi în Guvern şi care reflectă exact solicitările pe care le-au lansat în deschiderea dialogului cu Guvernul reprezentaţii sindicatelor (...) Când am vorbit despre faptul că negocierile s-au încheiat m-am referit la faptul că deja Guvernul astăzi a adoptat solicitările pe care sindicatele le-au pus pe masa Guvernului la debutul dialogului nostru", a explicat Cărbunaru.
Surse guvernamentale au precizat pentru Știrile Pro TV că oferta Guvernului de creștere cu 1.000 de lei brut de la 1 iunie, pentru personalul didactic, și 400 de lei pentru cel nedidactic este una ”finală”.
Conform surselor citate, Executivul speră ca după ce trece "emoția", sindicaliștii să renunțe la grevă.
Ministrul Educației: Prin actul normativ adoptat de Guvern reuşim să acoperim solicitările publice ale cadrelor didacticeMinistrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă că prin ordonanţa de urgenţă adoptată joi se acoperă solicitările publice ale cadrelor didactice, creşterile salariale reprezentând măsura cu efect imediat.
"Ne dorim ca, după aceste zile libere, să putem reveni cu toţii la şcoală reluând procesul educaţional. Cu toţii am fost martori, în ultimele două săptămâni, a unor mişcări de protest în rândul cadrelor didactice şi a personalului din învăţământ care au adus în prim plan nevoia de sprijin pentru educaţie. Am auzit vocea tuturor şi demersurile realizate de către coaliţie şi puse în fapt de către Guvernul României sunt un semn. În acest sens, am comunicat zilnic, uneori de mai multe ori pe zi, în diferite formate la nivel guvernamental, dar şi la nivelul Ministerului Educaţiei cu reprezentanţii cadrelor didactice şi am căutat soluţii. Sigur că mai avem multe de făcut pentru a ajunge să avem acel sistem, însă, practic, prin actul normativ adoptat astăzi reuşim să acoperim solicitările publice ale cadrelor didactice. Creşterile salariale reprezintă măsura cu efect imediat, acel 1000 lei brut adăugat în baza salarială pentru cadrele didactice şi didactice auxiliare şi cei 400 lei brut pentru personalul nedidactic", a afirmat Deca, potrivit Agerpres.