Gabriela Firea, noi atacuri la adresa lui Liviu Dragnea: ”În spatele meu este cineva”
”Nu am un conflict cu Liviu Dragnea ca persoană, ci cu modul său de a face politică. Am suportat atacuri la persoană, atacuri la familie, au pornit de la Liviu Dragnea. Sunt oameni din jurul lui care răspândesc știri false. Sunt intoxicări privind cine ar fi în spatele meu. Au venit cu acea invenție că eu și familia mea avem ceva împotrivă față de legea offshore și că am fi interesați de Marea Neagră. Sunt niște aberații pe care le transmite Liviu Dragnea, aseară chiar a punctat în public răspicat aceste lucruri. Am fost demonizată că aș fi împotriva legii amnistiei și am spus răspicat, nu am niciun motiv personal să fiu pentru sau împotrivă, dar voi fi pentru orice act normativ dacă este juridic perfect, consolidat, și să nu îi ducă pe cei care au aprobat în zona periculoasă cu justiția, să nu arunce țara în haos”, a spus Gabriela Firea la Digi 24.
Firea a spus din nou că nu a primit sprijin de la Guvern pentru proiectele Capitalei.
”Revoluția în trafic a fost promisă în primul rând de Liviu Dragnea și apoi de Gabriela Firea. În ședințe, Liviu Dragnea îmi promitea sprijinul. La fiecare întâlnire, plecam bucuroasă, lucrurile păreau că sunt bune”, a spus ea.
În opinia sa, Liviu Dragnea controlează ”totul”, pentru că oamenii aflați în diverse funcții au fost numiți cu acordul său: „Decizia politică se ia la partid, decizia guvernamentală e urmare a deciziei politice”.
Primarul Capitalei a ținut să precizeze că în spatele ei se află Liviu Dragnea. ”În spatele meu este cineva, este Liviu Dragnea, care una zice și alta face”.
Gabriela Firea spune că Liviu Dragnea vrea să o excludă din funcțiile pe care le are în PSD și că deja a „tranzacționat cu câțiva parlamentari” funcția de președinte al PSD București.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!