Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Gabriela Firea, mesaj pentru Dragnea: "Să nu se mai ascundă după Olguța, Codrin şi Doinița. A tăiat aproape 25% din buget"

Duminică seara, Liviu Dragnea declara că bugetul Capitalei nu a fost redus, ci dimpotrivă şi a explicat că toţi banii rămân pentru bucureşteni. Luni dimineaţa, primarul general al Bucureştiului îl contrazice într-un mesaj pe Facebook.

"Îl invit pe dl. Dragnea la o dezbatere publică, cu cifrele şi dovezile pe faţă, la orice televiziune doreşte, oricât de prietenoasă cu el. Să vadă o ţară întreagă cine minte şi cine spune adevărul. A tăiat aproape 25% din bugetul Primăriei Capitalei (180 milioane de euro) şi spune senin că bucureştenii nu vor fi afectaţi, pentru că a suplimentat repartiţia de bani la sectoare.

O mare manipulare! Dl.Dragnea se face că nu ştie că Primăria Capitalei şi cele 6 primarii de sector au prin lege atribuţii diferite şi, deci, facturi de plătit diferite. Primăria Capitalei plăteşte pentru toţi locuitorii din Bucureşti: subvenţia şi investiţiile pentru transportul public în comun, subvenţia şi investiţiile pentru termoficarea distrusă în 30 de ani de subfinantare,dotările şi funcţionarea celor 20 de mari spitale, iluminatul public, consolidarea blocurilor cu bulina roşie, marile lucrări de infrastructură : poduri, pasaje, supralărgiri, marile parcuri, cele 15 teatre etc.

Ceea ce face acum Dl Dragnea prin Legea Bugetului este falimentul Capitalei României dintr-un singur motiv : să se răzbune pe mine, pentru că am avut curajul să-i spun că izolează ţară şi distruge echipa politica. Dovedeşte că îi urăşte pe bucureşteni, pentru că ei vor avea cu 25% mai puţine servicii publice, dacă Bugetul va fi votat în forma actuală de Parlament.

Le garantez locuitorilor din Bucureşti, cu sau fără buletin de Capitala, ca voi lupta cu această monstruozitate de buget, şi ne vom adresa tuturor forurilor interne şi externe. Funcţionarii şi demnitarii care pun în practică tot ceea ce comanda Dl Dragnea să se gândească de două ori, pentru că vor răspunde personal, posibil chiar şi pentru abuz în serviciu. Dumnealui va fugi de răspundere, cum a făcut şi în cazul OUG 13 pusă la cale de el : când a văzut că reacţiile sunt negative, a dat vina pe cei mici. Ca un adevărat bărbat de stat! Să nu se mai ascundă după Olguta, Codrin şi Doinita! Să vină el personal să explice de ce vrea haos în Capitală", a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Citește și
Codrin Stefanescu
Codrin Ștefănescu sare în apărarea lui Dragnea, după scrisoarea lui Firea

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat duminica seara că bugetul Capitalei nu a fost redus, ci dimpotrivă şi a explicat că toţi banii rămân pentru bucureşteni, doar că Primăria Capitalei şi primăriile de sector trebuie să decidă cum vor să împartă bugetul.

"Bugetul Bucureştiului nu s-a diminuat - dimpotrivă, s-a mărit. Tot impozitul pe venitul local rămâne la nivelul Bucureştiului. Primarii de sectoare au solicitat o întâlnire cu ministrul de Finanţe, care le-a spus că toţi banii sunt pentru bucureşteni, dar hotărâţi-vă, primarii de sector şi primarul Capitalei, cum vreţi să se repartizeze între sectoare şi Primăria Capitalei.

Nimeni din Guvern sau Parlament nu a spus 'acel procent merge la sectoare, acel procent merge la Primăria Capitalei'. A fost decizia lor, pe care noi o respectăm. Eu cred că e bine să înceteze minciunile astea. Nu vor înceta minciunile, atunci n-o să mai las nicio minciună netaxată, să nu fie explicate lucrurile, ca oamenii să se poată convinge", a susţinut Dragnea, duminică, într-o conferinţă de presă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult