Florin Iordache i-a tăiat microfonul unui deputat: ”Cât de cinic poți să fii, ca să fu..”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Deputatul liberal Florin Roman a luat cuvântul în plenul Parlamentului pentru a vorbi despre scandalul recent provocat de majorarea alocațiilor pentru copii.
După ce a început să povestească faptul că s-a întâlnit cu ”o mamă” ”în drum spre Parlament”, din cauza dezaprobărilor parlmentarilor, Roman a fost nevoit să se limiteze la o declarație mai scurtă.
Astfel, acesta a strigat de la microfon ”Cât de cinic poți să fii, ca să fu ...” - însă președintele de ședință, deputatul PSD Florin Iordache i-a tăiat imediat sunetul.
Cel mai probabil, Roman voia să spună ”Cât de cinic poți să fii, ca să furi de la copii”.
Dialogul dintre cei doi deputați:
Florin Roman: ”Conform regulamentului 151 cu 1, am de adus în atenția dumneavoastră o problemă personală.”
Florin Iordache: ”Așa. Problemele personale, președintele de ședință le poate lăsa la dezbatere la final.”
Florin Roman: ”Sau le puteți duce la Ziua Îndrăgostiților, dacă nu vă convine să le ascultați în Parlament.”
Florin Iordache: ”A trecut, tocmai a trecut.”
Florin Roman: ”Domnule președinte, astăzi venind în Parlament tocmai m-am întâlnit cu o mamă. Și discutam despre ...” (în sală se aud dezaprobările parlamentarilor, n.red.)
Florin Iordache: ”Deci, domnul coleg. Domnul Roman! Domnul Roman! Domnul Roman! Păi problemele personale la final”
Florin Roman: ”Întrucât am doar 30 de secunde, o să sintetizez. (cu voce ridicată, n. red.) Cât de cinic poți să fii, ca să fu ... (Florin Iordache îi închide microfonul, n. red.).
Florin Iordache: ”Da, mulțumesc. Domnule Roman, mulțumesc. Finalizați fraza, vă rog.”
Florin Roman: ”Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Nu înțeleg de ce vă enervează ce spun românii. Pe noi nu e asculțati, dar asculatți-i pe oameni când vă spun. Știu că v-ați învățat de la Erdogan să furați! Să furați o insulă!”
Florin Iordache: ”Domnule Roman, urmăriți-mă puțin. Declarațiile politice și atacurile la colegi, nu permit! Deci în momentul în care faceți acuze că se fură, că se încalcă legea, astfel de acuze dacă nu le justificați, nu, nu se poate! Dumneavoastră puteți face declarații la dumneavoastră acasă, dar nu în Parlament! A fost o zi grea ieri pentru unii, văd că ne lasă nervii”.
Cum a fost majorată în Parlament alocația pentru copii
Senatorii şi deputaţii a adoptat, joi, în plenul reunit, articolele proiectului bugetului de stat pe 2019 şi anexele sale care cuprind bugetele principalilor ordonatori de credite, fiind acceptate mai multe amendamente.
Joi, în timp ce mai mulţi aleşi PSD erau plecaţi la cafea sau prinşi în tot felul de discuţii, liberalul Robert Sighiartău a susţinut un amendament prin care a propus majorarea de la 84 de lei la 150 de lei a alocaţiilor pentru copiii de peste doi ani. Cei sub această vârstă ar primi 300 de lei în loc de 200. Măsură ar trebui să intre în vigoare de la 1 martie.
Textul a trecut, iar în grupul PSD s-a stârnit rumoare. Şeful de şedinţă, Florin Iordache, s-a bâlbâit când a anunţat rezultatul.
Ulterior, conform unor surse politice, ar fi dorit să reia votul pentru că alocaţiile să rămână neschimbate. Dar a renunţat.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: PSD , PNL , deputati , Parlament , Florin Roman , parlamentari , dezbatere , florin iordache
Dată publicare: 15-02-2019 11:32