Florin Cîțu (PNL), despre subiectul „măsluirii datelor”: ”Ieşire de spital a lui Teodorovici”
Conform liberalului, reacţia lui Teodorovici este "de spital". De asemenea, el comentează şi intenţia ministrului Finanţelor de a-l schimba pe şeful ANAF.
După ce, în seara zilei de 31 decembrie 2018 consilierul premierului, Darius Vâlcov, a scris pe Facebook "Deficit (cash) 2018 = 2,92%. Felicitari valoroasei echipe de la Ministerul Finantelor Publice!", Cîţu a comentat, tot pe Facebook, acuzându-l că le cere angajaţilor din Ministerul de Finanţe să falsifice datele despre execuţia bugetului, în aşa fel încât execuţia finală să arate aşa cum a anunţat el, sub 3%.
Senatorul îi cerea ministrului Teodorovici să permită unor experţi din opoziţie să verifice corectitudinea execuţiei bugetare şi avertizează că va sesiza EUROSTAT 'n legătură cu manipularea indicatorilor economici.
În replică, ministrul Finanţelor a calificat afirmaţia lui Cîţu drept "o bazaconie totală şi o imbecilitate", susţinând că presa ar trebui să verifice astfel de informaţii înainte de a le publica şi că va propune prin lege amendarea presei în caz contrar. Joi dimineaţă, Cîţu a reacţionat tot printr-o postare pe Facebook, calificând ieşirea lui Teodorovici drept una de spital şi comentând şi intenţia acestuia de a-l schimba pe şeful ANAF, Ionuţ Mişa.
"Ieşire “de spital” a lui Teodorovici la adresa presei române! Incredibilă de violentă reacţia ministrului Teodorovici la întrebările presei. După ce a vrut să limiteze dreptul la muncă acum vrea să pună botniţă presei.-(“Nu ştiu dacă presa este obligată prin lege să verifice înainte informaţiile şi pe urmă să le publice-dar o să verific personal acest lucru-şi dacă nu există în lege o să propun eu modificarea această, inclusiv o amendă”.- Eugen Teodorovici)", scrie senatorul PNL În opinia sa, "în loc să ameninţe presa, Eugen Teodorovici ar trebui să facă două lucruri": să dea acces opoziţiei să verifice veridicitatea execuţiei bugetare pentru 2018 şi "să nu mai dea ordonanţe, OUG 90/2017 şi OUG 114/2018, prin care să se protejeze de abateri, nereguli şi măsluiri ale datelor oficiale. Informaţiile pe care le prezintă public să fie adevărate sub obligaţia răspunderii penale. "Aşa o să fie şi el obligat să prezinte adevărul. După această ieşire “de spital” a lui Eugen Teodorvici,şi au mai fost şi altele în acest an, rămâne o singură întrebare legitimă: de unde ştia Darius Valcov cu o luna înainte de publicarea OFICIALĂ a execuţiei bugetare cifrele deficitului bugetar pentru 2018? Datele sunt secret de serviciu până la data publicării lor. Alo, procuratura generală?!", conchide Florin Cîţu. El are şi un post scriptum, cu un mesaj către Teodorovici: "Degeaba îl dai afară pe Mişa. Sunt prea mulţi cei care ştiu adevărul". El comentează astfel afirmaţia apărută pe surse referitoare a fptul că ministrul Finanţelor ar fi trimis deja premierului solicitarea de schimbare din funcţie a şefului ANAF.